
Vrem, prin acest gest, să aducem puțină bucurie în viața persoanelor aflate la vârsta a treia. La data de 1 octombrie îi sărbătorim pe părinții și bunicii cărora cu toții le suntem recunoscători pentru cum au crescut și educat generații întregi și care, de multe ori, au făcut sacrificii pentru ca nepoții și copiii să aibă un parcurs lin în viață. De ziua seniorilor, le urez acestora La mulți ani și multă sănătate! Ei sunt cei care au format generațiile de astăzi. Este nevoie de punți sustenabile între generații, pentru că numai așa putem merge înainte, iar Consiliul Județean Buzău își dorește să fie un partener de dialog permanent al organizațiilor persoanelor vârstnice – a declarat Petre Emanoil Neagu, șeful CJ Buzău.

