În cadrul activităților desfășurate de polițiști, 15 permise de conducere au fost reținute, 5 dintre acestea pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Cea mai mare viteză – 115 km/h – a fost înregistrată de aparatul radar amplasat pe B-dul Unirii din municipiul Buzău, la volanul autoturismului fiind depistat un buzoian de 29 de ani. În decursul ultimelor 24 de ore, alți 10 șoferi au rămas fără permis pentru neacordarea priorităţii pietonilor aflaţi în traversarea regulamentară a drumului.
Poliţiştii rutieri au mai aplicat sancţiuni contravenţionale conducătorilor auto pentru neutilizarea centurii de siguranţă (39), pentru conducerea unor autovehicule cu defecţiuni tehnice(10) sau pentru oprirea ori staţionarea în zonele şi locurile unde acest lucru era interzis(4), dar şi în cazul a 53 de pietoni şi 20 de biciclişti şi căruţaşi care nu au respectat prevederile legale.
Tot în această perioadă, poliţiştii au constatat patru infracţiuni la regimul rutier şi au întocmit patru dosare penale pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat sau cu numere de înmatriculare expirate, dar şi pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere. O tânără de 21 de ani cu domiciliul în municipiul Buzău s-a ales cu dosar penal după ce a fost surprinsă de polițiștii din Mărăcineni la volanul unui autoturism deși nu avea permis de conducere.