Camera Deputaților, cameră decizională în acest caz, a adoptat miercuri proiectul de Lege pentru modificarea unor acte normative în domeniul sănătății. Acest proiect prevede exceptarea formelor de exercitare a profesiei de medic care prestează servicii de medicină de familie și medicină dentară, a cabinetelor medicale din ambulatoriul de specialitate organizate conform O.G. 124/1998 și a Legii nr. 31/1990, a laboratoarelor de analize medicale și de anatomie patologică de la prevederile Legii nr. 185/2017. A fost introdusă, de asemenea, precizarea clară că Legea nr. 185/2017 privind asigurarea calității în sistemul de sănătate nu se aplică unităților farmaceutice-farmacii și oficine cu circuit deschis.
Inițiator și susținător al proiectului a fost și deputatul social democrat buzoian Sebastian Radu. Acesta a considerat că exceptarea este necesară din mai multe puncte de vedere, printre acestea fiind procedurile de acreditare impuse de Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate foarte costisitoare, neaccesibile financiar cabinetelor de medicină de familie, îngreunarea modului de funcționare a unităților sanitare și a desfășurării actului medical prin introducerea unor forme de control complementare celor deja existente sau lipsa de predictibilitate a costurilor care ar putea afecta un cabinet de medicină de familie sau medicină dentară din cauza întârzierii elaborării standardelor de către A.N.M.C.S.
„Exceptarea acestor unități medicale era absolut necesară. Avem în cazul lor deja instituții ale statului abilitate în cuantificarea actului medical precum Direcția de Sănătate Publică, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor Dentiști din România, instituții care deja sunt garanți ai calității actului medical. În plus, chiar profesia de medic de familie sau medic dentist înseamnă, în primul rând, o calitate crescută a actului medical în beneficiul pacientului, deoarece un pacient nemulțumit înseamnă alți zece pacienți pierduți”, a menționat deputatul Sebastian Radu.
Proiectul de Lege a primit 269 de voturi favorabile din 272 deputați prezenți. „Mă bucur că în acest caz rațiunea a învins. Am avut timp un an de zile să observăm această Lege 185/2017 și efectele sale și am avut curajul să recunoaștem că are nevoie de modificări. În continuare vom analiza rolul Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, instituție utilă pentru societatea noastră, dar al cărei mod de funcționare are nevoie de o redefinire deoarece confruntarea cu o creștere a birocrației ar duce la scăderea calității actului medical, efect invers al celui dorit de Legea 185/2017”, a adăugat parlamentarul buzoian.