
Am înregistrat aproape o mie de petiţii pe parcursul anului trecut. Sunt persoane care într-adevăr reclamă lucruri întemeiate, aproximativ 15% , restul sunt foarte multe persoane care vin şi reclamă situaţii de fond funciar, neemiterea de titluri de proprietate, nepunerea în posesie sau sunt persoane care tot pe fond funciar vin şi solicită să le fie reconstituit dreptul de proprietate, deşi dumnealor au pierdut toate termenele legale prin care puteau face aceste solicitări. Sau au deja sentinţe judecătoreşti definitive şi irevocabile care nu le sunt favorabile şi totuşi vin la Instituţia Prefectului în speranţa că îi vom putea ajuta – a spus prefectul George Sava.
Tot în anul 2015 au fost primiți în audiență 499 de cetățeni. Aproape jumătate dintre aceștia au fost îndrumați către alte instituții publice care le puteau soluționa problemele.

