Aproape 1.000 de petiţii înregistrate de Prefectură, anul trecut. Doar 15% au fost întemeiate

de Stiri Buzau Media

prefectura-buzau-judetul-buzauÎn anul 2015, au fost înregistrate 935 de petiții de către Prefectură, 700 dintre acestea fiind adresate direct instituției, restul fiind remise spre soluționare de către autoritățile centrale. Multe dintre plângeri au vizat probleme de fond funciar sau diferite cazuri sociale. Din totalul petițiilor primite la „Casa Albă”, doar 15% au fost întemeiate, spun responsabilii Prefecturii. Chiar dacă cele reclamate nu au fost întemeiate sau nu țineau de competența Prefecturii, funcționarii instituției au fost nevoiți să le citească pe toate și să formuleze pentru fiecare un răspuns. Singura schimbare față de anii anteriori e că nu au mai fost înregistrate petiții ieşite din comun.

Am înregistrat aproape o mie de petiţii pe parcursul anului trecut. Sunt persoane care într-adevăr reclamă lucruri întemeiate, aproximativ 15% ,  restul sunt foarte multe persoane care vin şi reclamă situaţii de fond funciar, neemiterea de titluri de proprietate, nepunerea în posesie sau sunt persoane care tot pe fond funciar vin şi solicită să le fie reconstituit dreptul de proprietate, deşi dumnealor au pierdut toate termenele legale prin care puteau face aceste solicitări. Sau au deja sentinţe judecătoreşti definitive şi irevocabile care nu le sunt favorabile şi totuşi vin la Instituţia Prefectului în speranţa că îi vom putea ajuta – a spus prefectul George Sava.

Tot în anul 2015 au fost primiți în audiență 499 de cetățeni. Aproape jumătate dintre aceștia au fost îndrumați către alte instituții publice care le puteau soluționa problemele.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns