
Pentru că partenerul nostru de atâţia ani, Teatrul NOTTARA, se află într-o situaţie foarte grea după ce a rămas fără sediu, încercăm să îi ajutăm. De aceea le-am întins o mână de ajutor şi în baza unui parteneriat îi primim să joace la Buzău cel puţin câte un spectacol pe lună. Primul spectacol este cel de pe 27 februarie, Mult zgomot pentru nimic, pus în scenă de Diana Lupescu sub forma unei comedii bulevardiere. Totodată, pe 8 martie, i-am invitat să prezinte la Buzău cea mai nouă premieră a lor, Tangou, monsieur!, cu Lucian Ghimişi. Atunci doamnele vor avea reducere 50 % la bilete – a declarat directorul Teatrului „G. Ciprian”.
Potrivit conducerii teatrului buzoian, Teatrul NOTTARA va percepe onorarii mult reduse, iar cu o sumă din banii de pe bilete se vor acoperi costurile de transport ale actorilor din Bucureşti.

