După cum se ştie, în perioada primelor secole creştine, praznicul Bobotezei sau al Botezului Domnului purta, în principal, numele de „Sfânta Lumină”. De asemenea, e bine să ne amintim că, în această perioadă istorică, inclusiv botezul personal purta numele de „luminare”. Şi ne este de un real folos să cunoaştem aceste lucruri nu numai pentru istoria evenimentului, ci mai ales pentru a înţelege semnificaţiile mai adânci şi mai teologice ale praznicului Bobotezei, care sunt cu mult mai cuprinzătoare decât cele legate de simpla sfinţire a apelor şi a firii înconjurătoare, aşa cum, oarecum unilateral, ne-am obişnuit să percepem această mare sărbătoare a Bisericii. Şi, pentru a ne împărtăşi măcar de o mică parte din tainele acestui praznic, îl vom lua în ajutor, în continuare, pe Sfântul Grigorie Teologul, care, în „Cuvântarea” la Bobotează, spune: „Căci sfânta zi a Luminilor, la care am ajuns şi pe care am fost învredniciţi a o prăznui astăzi, are drept principiu Botezul Hristosului meu, al Luminii celei adevărate «care luminează pe tot omul, care vine în lume» (Ioan 1, 9); al Celui ce a mea curăţie lucrează şi ajută lumina, pe care am primit-o de sus, de la El, la început, aceea pe care prin păcat am întunecat-o şi am strâmtorat-o”.
Aşadar, în acest praznic, ca de altfel în oricare dintre evenimentele dumnezeieştii iconomii, avem de-a face cu o taină negrăită a Sfintei Treimi, în care se disting, în principal, două direcţii semnificative: mai întâi descoperirea unei părţi a planului dumnezeiesc cu privire la lume şi apoi lucrarea de restaurare a omului în starea sa cea dintâi, de dinainte de căderea în păcat, atunci când puterile sufletului omului erau curate şi luminoase şi prin care putea să se împărtăşească de harul lui Dumnezeu. De aceea, Sfântul Grigorie află prilej pentru a spune despre Bobotează: „Iată timpul naşterii din nou; aşadar, cereşti să devenim; pe primul Adam să ni-l însuşim. Să nu rămânem ceea ce acum suntem, ci să devenim ceea ce am fost la început. «Lumina în întuneric se arată (luminează)» (Ioan 1, 5), luminând această viaţă şi trupul”.
Desigur că omul trăieşte cu nostalgia stării de fericire de la început, însă fără a o mai putea atinge prin propriile puteri. Dar în acest scop a venit în lume Lumina, ca să ne readucă la acea stare de fericire. Însă revenirea la starea originară nu constă într-o simplă decizie a lui Dumnezeu, ci într-un parcurs anevoios pentru om, ce presupune efortul susţinut al curăţirii de patimile sale egoiste, asemănător unei naşteri din nou. Dar omul nu este singur în acest efort, ci este totdeauna susţinut de Hristos. Astfel, prin Botezul Domnului, care este şi temeiul dumnezeiesc, şi începutul botezului creştin, se săvârşeşte o curăţire, o purificare a trupului şi a sufletului celui ce se împărtăşeşte de Taina Botezului, după cum se vede, instituită de Mântuitorul Însuşi şi pe care o păstrăm în autenticitatea ei în cultul Bisericii noastre. Însă, la acest punct se cuvine neapărat făcută o precizare, anume că botezul creştin nu repetă nici un alt ritual asemănător, nici din Vechiul Testament şi nici din misteriile religiilor păgâne, chiar dacă prezintă anumite asemănări de formă cu acestea.
Fondul botezului creştin este unic şi esenţial diferit de orice alt fel de ritual, accentuează Sfântul Grigorie: „Nu cumva această curăţire [a botezului creştin] este precum cea a legii şi în umbră, care-i foloseşte din când în când prin stropire şi-i curăţă pe cei întinaţi, stropindu-i cu cenuşa junincii? Nu cumva oferă ceva asemănător iniţierile în misteriile elineşti (idololatre)? Ale căror ritualuri toate, precum şi tainele lor, sunt lucruri netrebnice, născocire întunecată a demonilor şi plăsmuire a unei minţi viclene, care de timp sunt ajutate şi în mit se ascund?”
Prin urmare, dacă tipurile Vechiului Testament au trecut şi nu mai pot produce vreo confuzie în epoca noastră, nu acelaşi lucru se poate afirma despre anumite ritualuri de iniţiere păgâne. Observăm astăzi, pe fondul descreştinării lumii, o reînviere a ritualurilor de iniţiere păgâne, unele cu accesorii adaptate vremurilor moderne, dar, în esenţă, supunându-se aceloraşi principii ca în Antichitatea necreştină. De aceea, observaţiile Sfântului Grigorie sunt de o mare actualitate şi extrem de lămuritoare celor ce, necunoscând bogăţia teologiei ortodoxe, au căzut în amăgirea esoterismelor şi a ocultismelor de orice fel. Potrivit Sfântului Grigorie, originea unor astfel de iniţieri nu este la Dumnezeu şi de aceea prin ele nu se ajunge la vreo cunoaştere autentică a lucrurilor dumnezeieşti. Acestea sunt închipuiri, plăsmuiri fără temei ale fanteziei şi iau naştere prin influenţele demonilor. Prin aceste plăsmuiri oamenii sunt conduşi apoi spre înşelare şi spre credinţe greşite, pierzătoare de suflet. Prin urmare, intransigenţa Părinţilor Bisericii faţă de practicile iniţiatice păgâne nu este motivată de respectarea oarbă a literei învăţăturii creştine, ci vine din faptul că, prin înţelepciunea dată lor de sus, ei sesizau existenţa unui substrat demonic prezent în cadrul misteriilor, care pot denatura cu totul închinarea şi slăvirea adevăratului Dumnezeu şi pot îmbolnăvi în mod iremediabil sufletul celui ce aderă la vreo formă de iniţieri necreştine.
În final, s-ar putea afirma că cea mai definitorie caracteristică a teologiei Sfântului Grigorie e chemarea entuziastă la o împreună-participarea omului cu Dumnezeu la evenimentele iconomiei mântuirii, pentru a parcurge în chip negreşit calea spre acel loc ceresc, gătit nouă de Domnul.
În acest sens ne spune: „Hristos Se luminează, împreună cu El să ne luminăm, Hristos Se botează, împreună cu El să ne scufundăm, ca şi noi dimpreună cu El să ne ridicăm… Însă Iisus Se şi ridică din ape. Împreună ridică cu Sine lumea, iar cerurile se văd deschizându-se, care au fost închise de Adam pentru sine şi pentru urmaşii săi, aşa cum prin sabia de flacără vâlvâitoare a fost închis Raiul”.
