399 de elevi din municipiul Râmnicu Sărat vor primi burse pentru anul școlar 2020-2021. Cuantumul și numărul de burse acordate elevilor de la unitățile de învățământ Rm. Sărat au fost aprobate în ultima ședință a Consiliului Local.
Începând din acest an, elevii beneficiază de burse plătite din bugetul de stat, iar unitățile de învățământ au avut obligația să solicite în cel mai scurt timp sumele necesare pentru că elevii să între cât mai curând în posesia drepturilor acordate. Pentru a nu exista discrepanțe la nivelul unităților de învățământ, Primăria Râmnicu Sărat a organizat o întâlnire cu directorii școlilor și conducerea Inspectoratului Școlar Județean Buzău, în cadrul căreia au fost stabilite criteriile, în baza cărora se vor acorda bursele.
Bursele de performanță acordate în Rm. Sărat sunt în cuantum de 150 de lei pe lună, cele de merit de 120 lei, iar bursele de studiu și ajutor social au o valoare de 100 de lei pe lună.
Pentru anul școlar 2020-2021, autoritățile din Râmnicu Sărat au acordat o singură bursă de performanță, unui elev al Colegiului Național ,,Al. Vlahuță,,.