19 august în istorie

de Stiri Buzau Media

Biblioteca Judeţeană „V. Voiculescu” Buzău

??̆ ?? ??????? ??…

Pe 19 august 1881 se năștea în comuna Liveni, Botoşani, ?????? ?????? (d. 1955). Un simbol pentru cultura românească şi cel mai important muzician român din toate timpurile, Enescu este una dintre personalităţile artistice de geniu ale secolului XX. La vârsta de patru ani știa deja să citească, să scrie, să facă adunări și scăderi. Tot atunci a primit o vioară şi a început să cânte. Între anii 1888 și 1894 studiază la Conservatorul din Viena. Este apreciat atât de public, cât și de presă, în concertele pe care le susține la Viena, deși avea numai 12 ani. După absolvirea Conservatorului din Viena cu medalia de argint, Enescu își continuă studiile la Conservatorul din Paris între anii 1895 și 1899. La 13 martie 1936, are loc la Opera Garnier din Paris premiera mondială a operei „Oedip” de George Enescu, care se bucură de un mare succes. Recunoaşterea internațională a lui George Enescu ca muzician complex şi complet a fost întărită şi prin alegerea sa ca membru al unor importante instituţii din lume, precum Academia de Arte Frumoase din Paris. Comuniștii însă l-au îndepărtat de România. I-au luat tot. I-au cerut să-și ardă pașaportul cu stema regală pe el. Enescu i-a ignorat pe toți și în 1946 a ajuns la Paris. Spondiloza l-a nimicit, atacul cerebral, cel de-al doilea, l-a culcat la pat. Omul care era invitat de Regina Elisabeta a României să cânte la Palatul Peleș moare singur, fără lumânare, la etajul patru al unui hotel parizian, acolo unde-și trăise ultimele clipe alături de Mutzerli, câinele credincios.

În colecțiile Bibliotecii Județene „V. Voiculescu” Buzău găsiți mai multe volume dedicate vieții și operei marelui muzician: „George Enescu”, de George Bălan; „Amintirile lui George Enescu”, de Bernard Gavoty; „Povestiri despre George Enescu”, de Ionel Hristea; „Mărturii despre George Enescu”, de Lajos Pintér etc.

Tot într-o zi de 19 august, dar în 1883, se năștea la Saumur, Franța, ???? ?????? (d. 1971), considerată una dintre cele mai mari creatoare de modă ale secolului XX. Această femeie cu un destin de excepţie a rămas în istorie prin crearea sintagmei „nobleţea simplităţii”. S-a născut într-o familie modestă, a rămas orfană și, înainte să devină celebră, a cunoscut şcoala maicilor romano-catolice și a cântat în cabaret. A creat propria linie de pălării, s-a implicat în industria fabricării de parfumuri (parfumul Chanel No. 5 rămâne și azi unul dintre cele mai populare din lume), a lansat modelul de rochie „petit noir”, revoluţionând industria modei, a deschis o linie de accesorii (eşarfe, genţi, pantofi), iar mai târziu a lansat o colecţie de bijuterii (în special cu diamante).

Mai multe detalii despre viața marii creatoare de modă găsiți în volumele din colecțiile bibliotecii noastre: „Coco Chanel”, de Edmonde Charles-Roux; „Rivalele: Coco Chanel şi Elsa Schiaparelli”, de Jeanne Mackin; „Coco Chanel: Creatoarea care a revoluţionat lumea modei”, de Milo J Krmpotić și Wuji House.

Astăzi, celebrul scriitor ??????? ???? ??????? împlinește 86 de ani. Născut pe 19 august 1935 în localitatea bihoreană Păuşa, D. R. Popescu este una dintre figurile emblematice ale culturii române, având o operă vastă ce cuprinde proză, teatru, poezie, eseuri şi scenarii de film. Romanele sale au fost comparate cu cele din cadrul curentului numit realism magic latino-american, prezentând similitudini, până la un punct, cu romanele lui Italo Calvino. Distins cu Premiul Academiei Române și Premiul Uniunii Scriitorilor din România, scriitorul a semnat și scenariile unor firme celebre: „Un surâs în plină vară”, „Păcală”, „Duios Anastasia trecea”, „Rochia albă de dantelă” etc.

Printre volumele scrise de D. R. Popescu, pe care le puteți găsi în colecția bibliotecii noastre se află: „Câinele de fosfor”, „Dor”, „Falca lui Cain”, „Galaxia Grama”, „Oraşul îngerilor”, „Rezervaţia de pelicani”, „Dumnezeu în bucătărie”, „Ploile de dincolo de vreme” etc.

Tot astăzi se împlinesc 63 de ani de când ??????? ?????̦ a cucerit pentru România primul titlu european la atletism, la săritura în înălţime, la Campionatul European de la Stockholm din 1958.

Pe 19 august 1999 înceta din viață scriitorul şi editorul de literatură pentru copii şi tineret ?????? ??̂?????????? (n. 1926). Atras de lumea copilariei și a școlii, Sântimbreanu a lasat moștenire o operă vastă destinată celor mici. Pentru „Recreația mare”, opera sa cea mai cunoscută, a primit Premiul Asociației Scriitorilor din București, iar pentru „Mama mamuților mahmuri”, Premiul Uniunii Scriitorilor.

Ambele volume pot fi găsite și în colecția bibliotecii noastre alături de fotografii și scrisori ale autorului, împreună cu altele cărți: „Cu și fără ghiozdan”, „Să stăm de vorbă fără catalog”, „Caramele cu piper” etc.

 

Știri despre: ,