Drapel gigant pe fațada clădirii Muzeului Județean

de Stiri Buzau Media

13524459_1241340409211442_2921235898324879213_nMuzeul Județean Buzău va marca Ziua Drapelului printr-o serie de activități cultural-educative, în premieră pentru piața culturală buzoiană. Este vorba despre ridicarea pe fațada clădirii a unui tricolor gigant, cu dimensiunile de 19 x 15 m, pus la dispoziția Muzeului Județean Buzău de către Asociația Suporterilor CSU Sibiu Al 6-lea jucător.
De asemenea, va fi amenajată o expoziție panotată compusă din două panouri format A0 expuse pe suporți outdoor în curtea interioară a muzeului.
Cine doreşte să ajugă pe contul de Facebook al Muzeului Judeţean, se poate fotografia în faţa instituţiei cu drapelul gigant care va fi aşezat duminică pe faţada clădirii. Fotografiile vor fi încărcate pe contul oficial de facebook al Muzeului Județean Buzău.
Fațada clădirii va fi iluminată în culorile drapelului național sâmbătă și duminică seara, iar  pe 26 iunie drapelul va fi expus între orele 10.00 – 18.00.
Ziua Drapelului a fost proclamată prin lege în 1998 pentru marcarea de către autorităţile publice prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific. În 1834, voievodul Ţării Româneşti, Alexandru Ghica a atribuit Armatei ca steag tricolorul, cu cele 3 culori – roşu, galben şi albastru – consfinţirea steagului având loc prin decret în timpul Revoluţiei paşoptiste – când s-a precizat că pentru stindard „culorile sunt albastru închis, galben deschis şi roşu carmin”, dispuse vertical, aranjate în ordinea următoare: „lângă lemn vine albastru, apoi galben şi apoi roşu fâlfâind“. Ziua Drapelului a fost instituită pentru a marca data de 26 Iunie 1848, când guvernul a hotărât că tricolorul – roşu, galben şi albastru – reprezintă steagul Ţării Româneşti.

 

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns