Muzeul Județean Buzău invitat la ”Global Directors Forum on Digital Strategy for Museums”

de Stiri Buzau Media

Costache Daniel, directorul Muzeului Județean Buzău Și pentru că la Muzeul Județean Buzău facem lucruri tot mai interesante și dezvoltăm povești de succes, astăzi vom împărtăși din experiența noastră și vom învăța din experiențele altora, în cadrul eventului ”Global Directors Forum on Digital Strategy for Museums” unde am fost invitați să participăm.

Pentru că Strategia Digitală a muzeului (2017-2022) a stat la baza a tot ceea ce a însemnat consolidarea și dezvoltarea digitală a instituției (administrativ, valorificare, comunicare) este timpul să trecem la nivelul următor.

Evenimentul este organizat de INTERCOM (ICOM International Committee for museum management). Invitați să participe la această discuție sunt specialiști reprezentând muzee din peste treizeci de țări din Europa, America, Asia și Australia, manageri, directori și curatori.