5 detalii care te vor face fericită că locuieşti într-un apartament mic

de Stiri Buzau Media

Ne gândim adeseori că ne-ar trebui o casă sau un apartament mai mare, o grădină mai spaţioasă, o maşină mai încăpătoare. Însă ne fac aceste lucruri mai fericite sau sunt doar nişte mituri?

Oamenii îşi doresc apartamente mai spaţioase pe măsură ce înaintează în vârstă, îşi întemeiază o familie sau pur şi simplu nu mai au loc să îşi depoziteze toate lucrurile. Pe de altă parte, pe măsură ce ajungi la un statut financiar şi profesional mai bun, îţi doreşti că locuinţa ta să reflecte aceste lucruri, să îi impresioneze pe oaspeţii tăi şi să se potrivească stilului tău de viaţă. Însă cum fericirea nu vine din lucrurile materiale, ci mai degrabă din cât de confortabil te simţi cu ceea ce ai, iată câteva motive pentru care o locuinţa mai mică îţi poate aduce mai multă linişte sufletească:

Este simplu să o decorezi într-un stil cochet şi elegant

Există mitul conform căruia locuinţele mici sunt dificil de amenajat, pentru că lipsa spaţiului îţi limitează alegerile. Adevărul este însă că un apartament de dimensiuni reduse te ajută să îţi temperezi impulsul de a cumpără tot ce vezi în magazinele cu mobilă şi te ajută să te rezumi la un stil unitar, care arată mult mai elegant. Noi ne-am îndrăgostit de aceste idei pentru amenajarea spaţiilor mici, care îţi demonstrează că nu ai nevoie de mult pentru a-i da locuinţei tale un aer cochet şi primitor. După cum vezi în fotografii, avantajul unui apartament mic este că niciun spaţiu nu rămâne gol, iar piesele de mobilier se completează perfect.

Nu mai pierzi ore întregi făcând curăţenie

După ce ajungi acasă de la serviciu, ultimul lucru de care mai ai chef este să depui energie pentru a găti şi a face curat. Dacă pentru prepararea mâncării există numeroase aparate electrocasnice care să îţi uşureze treaba, curăţenia îţi consumă în continuare timp şi energie. O locuinţa mai mică este însă mult mai uşor de întreţinut, aşa că îţi va rămâne la dispoziţie mai mult timp de petrecut cu ţine însăţi sau cu cei dragi. În plus, într-un apartament mic eşti mult mai ordonată şi organizată, pentru că fiecare lucru are locul lui şi rareori ţi se întâmplă să faci dezordine.

Economiseşti bani pe mai multe planuri

Mobilierul masiv arată bine, însă preţurile sunt pe măsură. Amenajarea unei locuinţe mici te obligă să alegi un mobilier compact, dar de efect, iar cel mai potrivit este cel făcut pe comandă, pentru că respectă întocmai dimensiunile apartamentului tău. De altfel, şi preţurile sunt mai mici şi ai oportunitatea de a alege dintr-o gama mai largă de modele de mobilier, pe care nu le vei vedea în toate magazinele sau în casele prietenilor tăi, scrie Apartmenttherapy.com.

În al doilea rând, facturile vor fi considerabil mai mici. Persoanele care locuiesc la casă, de exemplu, se bucură din plin de spaţiu, însă facturile la curent şi gaze le lasă o gaură neagră în buget, mai ales în timpul iernii, când casă se încălzeşte mai greu şi consumă mai multe resurse. Iar când te gândeşti câte ai putea face cu banii economisiţi într-o singură iarnă, parcă nu ţi se pare un dezavantaj faptul că ai un apartament micuţ.

Poţi pune perfect în valoare decoraţiunile

Într-o casă mare, decoraţiunile şi obiectele de artă se pierd, cumva, în decorul de ansamblu şi îşi pierd impactul. În schimb, într-o locuinţa mică acestea devin atracţia principala şi pot fi punctul de interes din orice încăpere. Un tablou viu colorat în bucătărie, nişte rame deosebite cu poze din albumul personal în living şi un abajur decorat cu modele japoneze în dormitor îţi vor transformă casă într-o oază de relaxare, în care să te simţi în deplină siguranţă şi să laşi în urmă toate grijile unei zile încărcate.

Îţi permiţi să investeşti în lucruri de calitate

Pentru că nu ai nevoie de multe lucruri pentru a amenaja şi a decora o locuinţa de dimensiuni reduse, te vei concentra mai bine pe a alege piese şi obiecte de calitate, care să reziste în timp şi să îi dea un aer elegant casei tale. Aşa îţi vei permite să îţi faci cumpărăturile în magazine de top şi nu vei ezită să plăteşti mai mult pentru o lustră sau să îţi iei un televizor de ultima generaţie, pentru că vei şti că nu o să ai multe astfel de cheltuieli.

După cum vezi, există numeroase motive pentru care să te bucuri că locuieşti într-un apartament mic. Iar dacă speri să îţi impresionezi oaspeţii, trebuie să ştii că totul stă în cât de bine este sudat designul încăperilor şi cât de calitative sunt piesele de mobilier, dar şi materialele pe care le foloseşti în locuinţa ta, de la aşternuturi, până la draperii sau perne şi paturi decorative, aşa că nu ezită să te concentrezi pe aceste detalii care au un impact benefic asupra locuinţei tale.

garbo.ro