Spectacol unic pe cer în următoarele săptămâni

de Stiri Buzau Media

ploaie-de-stele-perseidePerseidele pot fi observate în această perioadă, formând pe cer un spectacol mirific.Curentul de meteori se văd în lunile iulie și august, cu accent pe începutul lui august, în emisfera nordică
Pentru a observa fenomenul astronomic, nu vom avea nevoie de echipamente speciale, ci trebuie doar să ne îndreptăm atenţia spre zona de nord-est a orizontului şi să avem puţină răbdare, potrivit Descoperă.
„În acest an, nu vom vedea doar 80 de Perseide într-o oră, ci 150 sau chiar 200, în acelaşi interval de timp”, a explicat astronomul american Bill Cooke pentru Space.com.
Perseidele vor putea fi văzute în perioada 17 iulie – 24 august, iar punctul culminant al întregului fenomen se va produce în data de 12 august. Mai mult decât atât, astronomii îi sfătuiesc pe cei cu adevărat pasionaţi de astfel de evenimente să nu rateze nici alinierea planetelor Mercur, Venus, Marte, Jupiter şi Saturn, preconizată pentru data de 21 august.
Perseidele se formează din resturile cometei Swift-Tuttle, cel mai mare obiect cosmic de acest tip (cu un diametru de aproximativ 26 de kilometri) detectat în mod constant în apropierea Terrei. În acest an, Perseidele vor avea o activitate extrem de intensă, deoarece planeta noastră va intra în contact în această perioadă cu o fâşie foarte densă de praf cosmic.

ampress.ro