ALEGERI LOCALE 2016 – Luni se dă STARTUL depunerii candidaturilor

de Stiri Buzau Media

12966501_954609821258747_2044006489_nÎncepând de luni, 11 aprilie, şi până pe data de 26 aprilie, se depun candidaturile pentru fotoliul de primar, consiliile locale şi consiliile judeţene. Astfel, potrivit Autorităţii Electorale Permanente (AEP), partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri, sub semnătura organizaţiilor judeţene ale acestora şi pe baza listei susţinătorilor, precum şi candidaţii independenţi, care de asemenea trebuie să aibă o listă de susţinători, au liber oficial să facă primul pas către bătălia electorală, în urma căreia vor fi decişi aleşii pentru următorii patru ani. Data de 4 mai este termenul pentru rămânerea definitivă a candidaturilor. Începând cu alegerile din 5 iunie, Autoritatea Electorală Permanentă pune în aplicare un sistem informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal, iar în fiecare secţie de votare va exista un operator de calculator.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns