Comunicat de presă – PMP Buzău

de Stiri Buzau Media

PMP, sprijin pentru medicii de familie din județul Buzău

Joi, 19.11.2020, președintele PMP Buzău, deputatul Adrian Mocanu, a discutat cu doamna doctor Angela Mazdrag, președintele Patronatului Medicilor de Familie Buzău, și i-a transmis că se va implica total, în calitate de parlamentar buzoian, în soluționarea urgentă a necesităților identificate de medicii de familie buzoieni, necesități specifice crizei sanitare prin care trecem.

”Unele doleanțe ale Patronatului (proceduri noi pentru protejarea medicilor în fața pericolului infectării, lămurirea aspectelor legate de contractarea serviciilor medicale aferente pacienților infectați cu noul Coronavirus, stabilirea unor modalități de plată concretă pentru serviciile medicale oferite pacienților infectați ș.a.) sunt absolut obligatoriu de aplicat de către Guvern. Împreună cu factorii de decizie din Grupul Parlamentar al PMP și din Guvern, voi merge personal la premierul României și la doamna Adela Cojan, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, și voi pleda pentru apariția în regim de urgență a unei Hotărâri de Guvern prin care să fie introduse clauzele solicitate de medicii buzoieni în contractul de furnizare a serviciilor de monitorizare a stării de sănătate a persoanelor infectate cu SARS-CoV-2”, a declarat deputatul buzoian.

”Criza Coronavirus în România înseamnă, pe lângă semenii noștri care au pierdut lupta cu viața, numărul record de infectări și suprasolicitarea sistemului sanitar, și o criză a umanității din noi. Toți politicienii atacă în stânga și în dreapta, se opun politicianist unor măsuri prin care am putea lupta mai bine cu acest virus nenorocit sau folosesc în campanie măsurile pe care, oricum, sunt obligați să le ia. Vorbe multe, puține fapte utile cu adevărat. Este nevoie de consens, măcar acum, în ceasul al doisprezecelea”, menționează președintele PMP Buzău într-o postare pe Facebook.

19.11.2020

Filiala Județeană Buzău a PMP

Știri despre: , ,