Curtea Constituţională: Aleşii locali condamnaţi la închisoare cu suspendare îşi pierd mandatul

de Stiri Buzau Media

ccrCurtea Constituţională a decis în unanimitate că aleşii locali care sunt condamnaţi la închisoare cu suspendare îşi pierd mandatul.

CCR a luat această hotărâre la sesizarea preşedintele Klaus Iohannis, făcută după ce Parlamentul votase o prevedere ce îi menţinea în funcţie pe edilii condamnaţi cu suspendare.

Pe 15 ianuarie, preşedintele Klaus Iohannis a retrimis Parlamentului, spre reexaminare, legea care modifică legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, motivând că, în formă transmisă spre promulgare, legea „ar putea afecta lupta împotriva corupţiei, precum şi eficientă cadrului legislativ în materie de integritate”.

Senatul a decis însă să respingă cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis privind Statutul aleşilor locali cu 82 de voturi „pentru”, 2 abţineri şi 27 de voturi „împotriva”, menţinând astfel varianta iniţială.

Preşedintele nu a promulgat legea, ci a contestat-o la Curtea Constituţională, ultima modalitate de atac pe care preşedintele o are.

„În opinia noastră, a permite unei persoane care a adus atingere unei valori sociale ocrotite de legea penală şi cu privire la care instanţa a considerat că prezintă un pericol social să continue exercitarea mandatului de ales local nu este de natură să asigure exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice în coordonatele statului de drept. Astfel, încetarea mandatului de ales local este dictată, pe de o parte, de raţiuni ce ţin de imposibilitatea obiectivă a exercitării funcţiei pe perioada executării unei pedepse private de libertate, iar pe de altă parte de nevoia de a asigura protecţia prestigiului funcţiei exercitate, care nu poate fi rezumată doar la îndeplinirea îndatoririlor pe care le impune mandatul de ales local, ci presupune şi păstrarea unei conduite sociale, morale care să menţină încrederea acordată de electorat”, a menţionat preşedintele într-un comunicat de presă emis de Administraţia Prezidenţială.