Wienerberger a început să producă în fabrica de la Berca, după numai o lună de la achiziție

de Stiri Buzau Media

Wienerberger-840x420Producătorul de blocuri ceramice Wienerberger România a reluat activitatea de producţie la Buzău, după numai o lună de zile de la achiziţia fabricii de cărămidă, informează un comunicat al companiei trimis redacţiei.
Simultan cu reînceperea producţiei de cărămizi în aceasta fabrică, Wienerberger România a demarat implementarea planului de retehnologizare a facilităţilor de producţie din Berca, Buzău, care va dura câteva luni.
„Fabrica a fost în conservare o perioadă lungă de timp înainte de cumpărare. Este remarcabil că prin efortul comun al specialiştilor Wienerberger şi al echipei de angajaţi din aceasta fabrică a fost posibilă reînceperea producţiei într-un timp atât de scurt. Începând cu această lună cărămizile Porotherm produse în fabrica Wienerberger din Berca, Buzău vor fi disponibile prin reţeaua autorizată de distribuitori pentru a răspunde, în principal, cererii din zona de sud-est a ţării”, a declarat Corneliu Fecioru, managing director sales & marketing, Wienerberger România, citat de bursa.ro.
Potrivit companiei, cererea de materiale de zidărie se menţine la un nivel ridicat. În primul semestru din 2016 piaţa rezidenţială din ţara noastră a avut un trend pozitiv, fapt confirmat şi de numărul autorizaţiilor de construcţie locuinţe noi care, per ansamblu, este în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
O pondere de peste 50% din locuinţele noi construite în ţara noastră este deţinută de segmentul de case individuale, care, conform datelor Institutului Naţional de Statistică, a crescut constant în ultimii 5 ani cu aproximativ 36.000 unităţi/an. Segmentul de apartamente noi a început să crească accelerat în ultimii 2 ani, în special în marile oraşe din ţara noastră. Tendinţa de creştere a locuinţelor noi pentru ambele segmente rezidenţiale, apartamente şi case, atestă că nevoia de locuinţe moderne şi confortabile se menţine la un nivel ridicat în România.
Cât despre preferinţele clienţilor în privinţa materialelor utilizate pentru construcţia locuinţelor, se remarcă o creştere a interesului pentru produsele cu performanţe termice ridicate oferite împreună cu servicii de consultanţă tehnică de specialitate.
„Beneficiarii finali sunt mai bine informaţi şi au aşteptari mai ridicate, care se reflectă în tipul de produse alese pentru casa lor. În plus, reacţiile pozitive primite pentru Porotherm 36,5 TermoPlus, cărămida cu vată minerală bazaltică, recent lansată (…) pe piaţa din România, ne confirmă contextul favorabil în care ne aflăm”, a susţinut Corneliu Fecioru.
Compania Wienerberger deţine trei unităţi de producţie la nivel local – Gura Ocniţei – Dâmboviţa, Sibiu şi Tritenii de Jos – Cluj -, precum şi o fabrică achiziţionată recent, la Buzău, aflată în curs de retehnologizare.