Ședința de constituire a noului Consiliu Județean va avea loc pe 22 iunie. Miercuri, cei 33 de noi reprezentanți ai buzoienilor în deliberativul județului vor depune jurământul și vor alege Executivul instituției, respectiv președintele și vicepreședinții. Dintre aleșii care au primit vineri mandatele obținute în urma validării, de către Biroul Electoral Central a rezultatului alegerilor locale din acest an, se pare că doar unul singur va renunța la această calitate. Este vorba despre Adrian Mocanu, deputat PSRo, care va opta pentru această din urmă calitate și va fi înlocuit, cel mai probabil, cu următorul candidat de pe listă, Corina Monica Holban. În situația de a opta pentru funcția de consilier județean sau cea de consilier local de Nehoiu s-a aflat și Doru Muzgoci, despre care s-a spus că ar fi în cărți pentru funcția de viceprimar al orașului. Acesta a anunțat pe blogul său că nu va renunța la calitatea de consilier județean și a precizat că nominalizat de partid pentru funcția de viceprimar a fost ing. Florin Constantinescu, care va face echipă cu Ionuț Milea pentru următorii patru ani..
Partidul Social Democrat și-a adjudecat, în urma scrutinului de pe 5 iunie, 20 de mandate de consilier județean dintr-un total de 33, obținând 53,33 la sută dintre voturile valabil exprimate. PNL are nouă aleși, iar Partidul Social Românesc și Alianța Liberalilor și Democraților vor avea câte doi consilieri județeni.
Social-democrații din Consiliul Județean au majoritatea simplă, care, teoretic, le permite atât alegerea, fără emoții, a președintelui și vicepreședinților, cât și o viață ușoară, în următorii patru ani, în ceea ce privește adoptarea majorității hotărârilor. Propunerile PSD pentru cele trei funcții sunt Petre Emanoil Neagu, Adrian Petre și Romeo Lungu. Nu este încă foarte clar dacă protocolul de colaborare cu ALDE vizează cedarea unei funcții de vice acestei formațiuni, ori partidul lui Tăriceanu va rămâne doar cu un post de viceprimar la Buzău. Cert este că în ceea ce privește majoritatea calificată – necesară adoptării hotărârilor privind patrimoniul ori asocierea județului -, care reprezintă două treimi din numărul consilierilor aflați în funcție, respectiv 22 de voturi, este necesar sprijinul celor doi consilieri județeni ai Alianței Liberalilor și Democraților, cu care Partidul Social Democrat are protocoale de colaborare post-electorală, atât pe plan național, cât și județean.