Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri normele de aplicare a Legii finanţării partidelor politice, care prevăd că donaţiile ce depăşesc 10 salarii de bază minime brute pe economie se vor efectua numai prin conturi bancare. În caz contrar, se aplică sancţiuni între 10.000 şi 200.000 de lei.
De asemenea, toate donaţiile, indiferent de valoarea, forma şi obiectul lor, sunt înregistrate şi evidenţiate de către partidele politice în documentele contabile corespunzătoare, cu înregistrarea datei la care a fost încheiat contractul de donaţie, a numelor şi prenumelor donatorilor, a datelor de identificare ale acestora sau a denumirilor persoanelor juridice, a codurilor unice de înregistrare sau de identificare fiscală ale acestora, a cetăţeniei sau naţionalităţii acestora, după caz. Astfel, normele metodologice detaliază modalitatea de punere în aplicare a acestei obligaţii a partidelor politice, prin introducerea formularului de înregistrare a donatorilor.
Potrivit actului normativ, toate sursele de venit ale partidelor politice sunt înregistrate şi evidenţiate în documente contabile ale partidelor politice.
Normele detaliază menţiunile obligatorii înscrise în chitanţele, foile de vărsământ şi ordinele de plată ale sumelor care constituie venituri ale partidelor politice pentru a permite identificarea persoanei care a generat venitul respectiv, procedura de urmat în cazul încasării fiecărei surse de venit prin cont bancar sau numerar, precum şi modalităţile şi formele de asigurare a publicităţii veniturilor.
La acceptarea donaţiilor, indiferent de modul şi de forma în care au fost făcute, partidele politice sunt obligate să verifice şi să înregistreze identitatea donatorilor.
Este reglementată şi procedura şi algoritmul de acordare a subvenţiilor de la bugetul de stat partidelor politice. Astfel, subvenţia este majorată proporţional cu numărul mandatelor obţinute în alegeri de către candidaţii femei şi cu numărul de mandate obţinute la alegerile locale şi parlamentare.
Totodată, a fost avută în vedere detalierea unor dispoziţii din lege, între care şi aceea potrivit căreia toate cheltuielile electorale se derulează numai prin conturi bancare deschise în mod expres pentru campania electorală, anunţate la Autoritatea Electorală Permanentă.
Plata cheltuielilor electorale poate fi efectuată numai prin virament bancar, din conturile bancare deschise la nivel central, judeţean sau al municipiului Bucureşti.
De asemenea, toate operaţiunile financiare se fac prin mandatarii financiari ai partidelor, alianţelor politice sau candidaţilor independenţi, înregistraţi la Autoritatea Electorală Permanentă. Totodată, normele metodologice detaliază prevederea din lege potrivit căreia cheltuiele sunt strict limitate în funcţie de tipul de cheltuială electorală.
Evidenţa contribuţiilor şi a cheltuielilor electorale este organizată exclusiv de către mandatari financiari, numiţi de către conducerea partidelor politice, a alianţelor politice, a organizaţiilor aparţinând minorităţilor naţionale sau de către candidaţii independenţi. Mandatarii financiari vor fi înregistraţi la Autoritatea Electorală Permanentă.
Controlul respectării dispoziţiilor legale privind finanţarea activităţii curente a partidelor politice şi a alianţelor politice se realizează de către Autoritatea Electorală Permanentă, prin intermediul controlorilor, din oficiu sau la sesizarea persoanelor interesate, iar controlul privind subvenţiile de la buget va fi efectuat şi de către Curtea de Conturi.
Legea privind finanţarea partidelor politice şi campaniilor electorale prevede sancţiuni sub formă de amendă ale căror limite variază între 10.000 de lei şi 200.000 de lei. Aceste contravenţii sunt constatate de către controlorii Autorităţii Electorale Permanente, iar amenzile vor fi aplicate prin decizie a acestei instituţii. Alte sancţiuni prevăzute de Legea privind finanţarea partidelor politice şi campaniilor electorale constau în suspendarea acordării subvenţiilor, confiscarea sumelor care fac obiectul contravenţiilor, nerambursarea cheltuielilor electorale şi nevalidarea mandatelor candidaţilor aleşi, în funcţie de natura contravenţiilor.
Rambursarea cheltuielilor electorale se face de la bugetul de stat, prin intermediul Autorităţii Electorale Permanente, dacă partidele şi alianţelor politice obţin minimum 3% din totalul voturilor valabil exprimate şi se încadrează în limitele de cheltuieli stabilite de lege, pentru fiecare categorie de cheltuială electorală.
Sursa: secundatv