2 august, ultima zi în care absolvenții de liceu mai pot cere ajutorul de șomaj

de Stiri Buzau Media

someraAbsolvenţii de liceu care doresc să se înregistreze în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Buzău, ca etapă prealabilă şi obligatorie pentru obţinerea indemnizaţiei de şomaj, mai au la dispoziție trei săptămâni să îşi depună dosarele. Potrivit prevederilor legii, absolvenţii de liceu indiferent de promovarea sau nepromovarea examenului de bacalaureat, trebuie să se prezinte la agenţiile pentru ocuparea unui loc de muncă în 60 de zile de la absolvire. În cazul tinerilor care au corigenţe sau situaţia neîncheiată la anumite materii, acestia sunt obligaţi să se prezinte în termen de 3 luni de la promovarea examenului de corigenţă. Pentru a se înregistra la agenţiile de ocupare, tinerii absolvenţi trebuie să îşi întocmească un dosar format din act de identitate şi adeverinţă de absolvire fotocopie şi original, plus o adeverinţă de la medicul de familie care să demonstreze că este “apt de muncă”.

Datorită înscrierii absolvenților de liceu, AJOFm Buzău a modificat programul de lucrul cu publicul astfel: luni-joi 8:00 – 16:30, vineri 8:00 – 14:00.