A doua prelevare de organe la Spitalul Judeţean Buzău

de Stiri Buzau Media

1O nouă prelevare de organe s-a făcut, zilele acestea, la Spitalul Judeţean Buzău. Medicii buzoieni împreună cu o echipă de la Spitalul Fundeni, au prelevat rinichii şi mai mulţi centimetri de piele de la un pacient aflat în moarte cerebrală. Membrii familiei şi-au dat acordul pentru acest procedeu, alegând astfel să salveze alte vieţi.

Am discutat cu familia şi a fost de acord, iar imediat au fost demarcate procedurile de reevaluare a pacientului. S-au prelevat rinichii şi 4.000 centimetri de piele. Câte un rinichi a ajuns la un pacient din Cluj şi la un altul din Iaşi, iar pielea se află la Banca de Piele din Bucureşti – ne-a declarant medical Adrian Zoican, coordonatorul echipei de transplant din Spitalul Judeţean Buzău.

Aceasta este cea de-a doua prelevare de organe făcută în Spitalul Judeţean Buzău, prima s-a realizat în luna octombrie, la câteva zile după producerea tragediei din clubul Colectiv. Atunci medicii au prelevat de la un pacient aflat în moarte cerebrală rinichii, piele, ficatul, țesut osos şi un ochi.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns