Judeţul Buzău va fi prezent şi anul acesta la Târgul de Turism unde vor fi promovate obiectivele turistice naturale, istorice sau culturale care ar putea atrage turişti către judeţul nostru. Totodată, la standul buzoian vizitatorii vor găsi date legate de oferta turistică din Buzău, precum şi informaţii despre obiceiurile şi tradiţiile zonei.
„Buzăul este un judeţ în care se pretează turismul rural. Vrem să revitalizăm Asociaţia de Dezvoltarea Intercomunitară Ţinutul Buzăului din care fac parte 18 unităţi administrativ-teritoriale. Şi anul acesta vom participa la Târgul de Turism care se va desfăşura în perioada 25-28 februarie, este a cincea ediţie la care noi suntem prezenţi, vom avea acolo standuri, vor fi reprezentanţi ai meşterilor populari din toate zonele judeţului, vom participa şi cu produsele noastre tradiţionale – a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu.
Şefii din Consiliul Judeţean încearcă să revitalizeze turismul în judeţul nostu, iar pentru acest an şi-au prorpus finalizarea reabilitării drumului dintre Părârlagele şi Colţi, singura cale de acces pentru turişti către Muzeului Chihlimbarului şi aşezările rupestre de la Aluniş. Totodată, se vor face demersuri pentru ca Sărata Monteoru să devină staţiune de interes naţional.