70% dintre copii mănâncă alimente nepotrivite iar asta este exclusiv cauza părinților. Din păcate, greşelile părinţilor şi obiceiurile alimentare nesănătoase cauzează an de an tot mai multe boli celor mici. Afecțiunile generate de consumul nepotrivit de alimente variază de la alergii cutanate, conjunctivite, până la bolile respiratorii, anemii, diabet şi obezitate.
Prima greşeală pe care o fac mamele încă din timpul sarcinii este că mănâncă cât pentru două persoane şi nu renunţă la obiceiurile alimentare nesănătoase. Unele beau alcool, altele fumează ori chiar se droghează, toate acestea contribuind la o stare de sănătate precară a nou născutului, la o imunitate scăzută, la predispoziții la alergii şi probleme respiratorii.
Statisticile arată că, după naştere, majoritatea româncelor renunţă la alăptat. Puţin peste 10 la sută dintre mame îşi mai hrănesc natural copiii, susţin specialiştii în nutriţie iar în acest fel, pun în pericol imunitatea sugarilor. Mai grav este că există încă mentalitatea că laptele de vacă este mai bun pentru nou-născuţi însă tocmai acest lapte poate produce nou-născuţilor diabet şi boli cardiovasculare.
Alăptarea este recomandată până la 2 ani, pentru aportul de vitamine şi fier din laptele matern. Numărul copiilor care au lipsă de fier, anemie, astm bronşic şi alergii, pentru că nu au fost alăptaţi, este în creştere în Europa, avertizează medicii.
Aceiași medici în nutriție și pediatrie recomandă ca legumele şi fructele să fie introduse în alimentaţia bebeluşilor la șase luni, nicidecum la patru, aşa cum procedează adesea mamele.