Statul român plătește peste 163 de milioane de euro, într-o singură lună, pentru 1,7 milioane de ajutoare sociale de diferite feluri. Numărul beneficiarilor este cel puţin dublu pentru că aceste ajutoare se acordă pe familie. Fără să iei în calcul alocaţiile pentru copii, care au lunar, peste 3 milioane de beneficiari. În total, cu tot cu alocațiile pentru copii, statul român oferă peste 5,47 milioane de ajutoare. Revista Capital a făcut un calcul, pe baza datelor oficiale obţinute de la Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială, iar concluziile sunt îngrijorătoare. Peste 3 milioane de angajaţi la privat susţin aproximativ 3,5 milioane de asistaţi social. O familie cu cinci copii poate încasa de la stat, cumulat, din ajutoare sociale 1.575 de lei pe lună, incluzând alocaţia copiilor. Am luat în calcul alocaţia pentru susţinerea familiei, venitul minim garantat şi ajutorul de încălzire. Am exclus ajutorul oferit de stat pentru persoanele cu handicap. Dacă, însă, ambii părinţi ar fi angajaţi cu salariul minim pe economie, venitul aceleaşi familii ar fi de 2.220 de lei pe lună. Dacă reducem costurile cu transportul, hainele şi masa la serviciu, atunci reiese că plusul de 645 de lei pe lună, în cazul angajării, dispare. Nu mai vorbim de faptul că mulţi asistaţi social muncesc la negru şi mai aduc sume importante în buzunarul familiei.
Susţinerea familiei pe banii statului
Numai pentru alocația de susținere a familiei există aproape 280 de mii de beneficiari, potrivit datelor de la Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială. Cei mai mulți beneficiari de ajutoare sunt în Moldova, însă, în funcție de tipul de prestații sociale, există și județe din centru și mai ales sudul țării cu un număr ridicat de beneficiari. Alocația de susținere a familiei (ASF) este una dintre prestațiile sociale în plată, care depinde de venitul pe membru de de familie și numărul de copii în întreținere. Acesta ajutor plătit unei familii poate ajunge și la 428 lei pe lună. În întreaga țară sunt 279.332 de beneficiari, potrivit statisticii de pe luna martie 2016. Datele de la ANPIS arată că cele mai multe plăți se fac în Suceava, unde sunt 15.204 beneficiari, județ urmat de Bacău 14.992 alocații în plată, Vaslui cu 13.961 beneficiari, Dolj cu 11.886 și Buzău și Neamț cu 10.666, respectiv 10.522 beneficiari de ASF.
Venitul minim garantat (VMG) reprezintă un ajutor care poate trece de 465 lei în familiile cu mai mult de 5 membri. La nivelul întregii țări sunt plătite în total 247.617 astfel de ajutoare. Județul cu cei mai mulți beneficiari ai VMG este Dolj, cu 15.394 de plăți făcute în martie 2016. În ordine descrescătoare în acest top se află județul Teleorman cu 11.526 beneficiari, urmat de Buzău cu 11.862, apoi Vaslui cu 11.135, Galați și Bacău cu 11.409, respectiv 10.862 beneficiari. La jumătatea față de Dolj sunt cifrele din Dâmbovița 8.771 beneficiari, Iași 8.580 beneficiari și Argeș 8.523 beneficiari.
Un ajutor care va dispărea din 2018, după introducerea venitului minim de inserție este suma oferită de stat pentru încălzirea locuinței. Acest tip de prestație socială are două ramuri: ajutorul pentru cei care se încălzesc cu energie termică și gaze și pentru cei care folosesc lemne. Suma plătită poate ajunge până la 262 lei pe lună. Un număr de 218.725 beneficiari primesc bani pentru plata facturilor la încălzirea centralizată și la gaze. Cei mai mulți locuiesc în județul Prahova, mai exact 22.696 de beneficiari. Al doilea județ în acest top este Constanța cu 15.492 beneficiari, urmat de Dolj (12.770 beneficiari), Galați (12.118 beneficiari) și Mureș cu 11.421 beneficiari. În București au fost plătite în luna martie a acestui an 9.580 astfel de ajutoare, iar la Cluj 8.557. Cei mai puțini beneficiari locuiesc în Tulcea (977), Bistrița (1.431) și Ilfov (1.482). Numărul total al celor care se încălzesc cu lemne și încasează acest ajutor este cu mult mai mic, respectiv 15.917 beneficiari în toată țara.