ÎNCEPÂND CU IANUARIE 2018, UPU BUZĂU ,,SE ÎNTĂREȘTE” CU NOI MEDICI DE SPECIALITATE

de Stiri Buzau Media
Sursa foto: Buzaumedia
Sursa foto: Buzaumedia

A devenit o obișnuință în a spune că secția UPU a Spitalului Județean Buzău este cea mai solicitată. O știm cu toții foarte bine, mai ales cei care ajung de nevoie, la Unitatea de Primiri Urgențe. La fel de bine știm că sala de așteptare este aproape neîncăpătoare din cauza numărului mare de pacienți, unii dintre ei veniți cu afecțiuni minore dar care necesită îngrijire. Acest lucru nu este deloc străin șefului secției, doctorul Adrian Zoican, care a declarat recent că se fac eforturi pentru a aduce la Buzău, cât mai mulți medici pe specializarea de urgențe.

,,Încercăm, în urma ultimelor angajări pe care le-am făcut, să facem cumva să fim mai eficienți pe partea de urgențe minore, pentru că aici este problema, urgențele minore așteaptă la noi foarte mult. Noi sperăm să creștem, adică eu am pus foarte mult accentul pe întărirea echipei și să formez niște legături strânse, ca să putem să ne dezvoltăm ulterior și am creat un sistem pe baza căruia să putem crește. Adică să devenim mai eficienți, să dăm investigații strict țintite pe patologia pacientului ca să scurtăm astfel timpii de așteptare” a menționat doctorul Zoican.

O veste bună pentru acest sector, al urgențelor, este venirea din ianuarie 2018 a unui nou medic. ,,Este vorba despre Robert Irimie, care este medic rezident pe medicină de urgență cu post la Buzău. Deci el de la început a avut post, pentru că se scoteau posturi pentru rezidenți. A luat examenul de specialitate luna trecută, deci acum este medic specialist dar încă nu a terminat perioada de instruire. Pe 1 ianuarie se prezintă la Buzău. Și vine și logodnica lui, care este medic rezident în medicină internă. S-a înscris la examen la noi și va veni cu el încoace. Deci practic, noi câștigăm doi medici. Totul este acum să avem grijă de ei ca să rămână la noi și eu vă promit că tot ce ține de mine nu o să fac rabat” a mai adăugat șeful UPU Buzău, doctor Adrian Zoican.

Medicul Robert Irimie este de fel din Tecuci și este instruit la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, din București. Specialitatea urgențe este cea mai dificilă și din acest motiv mulți dintre studenții la medicină se feresc de ea.

Știri despre: