
În ceea ce priveşte combaterea criminalităţii, pe raza judeţului Buzău nu au fost sesizate fapte stradale cu grad de pericol social ridicat sau cu impact deosebit. Referitor la criminalitatea stradală în anul 2015 au fost sesizate cu 1,8% mai puține fapte, comparativ cu perioada similară anului trecut. Astfel, pe genuri de fapte au scăzut tâlhăriile cu 2,63%, iar infracțiunile de furt sesizate au scăzut cu 1%. Referitor la criminalitatea economico-financiară în anul 2015 au fost constatate 958 infracţiuni. Pe genuri de infracţiuni economico-financiare în anul 2015, au fost constatate 145 infracțiuni de serviciu, 62 infracțiuni de delapidare, 344 infracțiuni de fals, 16 infracţiuni de spălare de bani, iar privind evaziunea fiscală au fost constatate 310 infracțiuni.
Prejudiciul cauzat prin infracţiunile de evaziune fiscală a fost recuperat în proporţie de 56 %. În cadrul activităţilor desfăşurate pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor în domeniul operaţiunilor cu produse din tutun, poliţiştii au ridicat în vederea confiscării 501.810 ţigarete (25.091 pachete) şi 2.600 kg de tutun vrac, au înregistrat un număr de 16 dosare penale în acest domeniu și s-au efectuat cercetări față de 23 persoane din care 6 au fost reţinute. Pentru anul 2016, poliţiştii buzoieni vor urmări siguranţa cetăţeanului, prin menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică; prevenirea şi combaterea infracţionalităţii comisă cu violenţă; atragerea unor fonduri europene; creşterea calităţii serviciului poliţienesc.


