La 166 de ani de la înființare / Jandarmeria, exerciţii demonstrative şi prezentarea armamentului, duminică, în Crâng

de Stiri Buzau Media

jandarmeriaJandarmii sărbătoresc, la 3 aprilie 2016, 166 de ani de când a fost semnată  „Legiuirea pentru reforma  Slujitorilor în Jandarmi” de către domnul moldovean Grigore Alexandru Ghica, act care a pus bazele Jandarmeriei Române şi care a rămas un document de referinţă pentru evoluţia ulterioară  a  instituţiei.

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Buzău va sărbători duminică alături de buzoieni, în parcul Crâng. Începând cu ora 11.00, în apropierea lacului, lucrătorii din cadrul plutonului de acţiuni speciale şi intervenţie antiteroristă vor executa o serie de exerciţii specifice, precum şi exerciţii de autoapărare. De asemenea, vor fi desfăşurate exerciţii demonstrative cu câinii de serviciu. Totodată,  lucrătorii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Buzău vor organiza standuri cu materiale specifice de intervenţie folosite de Jandarmeria Română pe timpul misiunilor de asigurare şi restabilire a ordinii publice, autovehicule inspectoratului dar şi materiale aflate în dotarea posturilor montane, specifice executării misiunilor de menţinere a ordinii publice în zonele montane şi pe traseele turistice din zona de competenţă.

În cadrul evenimentului, jandarmii din cadrul Compartimentului de Prevenire vor distribui materiale informative legate de cunoaşterea legislaţiei şi de prevenirea victimizării.

Nu în ultimul rând, tinerii dornici să urmeze o carieră în cadrul Jandarmeriei Române vor putea consulta oferta educaţională a unităţilor de  învăţământ care pregătesc studenţi şi elevi în acest sens.

 

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns