Județul Buzău primește noi microbuze școlare. Dotările de la Guvern sunt anunțate de prefectul județului Buzău, George Sava, printr-un comunicat de presă:
Instituția Prefectului – Județul Buzău, prin Prefect George Sava, vă informează că în cadrul Programului pentru dotarea unităților administrativ – teritoriale în vederea asigurării transportului elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, continuă operațiunea de înmânare a cheilor microbuzelor alocate unor unități școlare din județul Buzău.
Astfel, până la această dată au mai primit microbuze școlare, următoarele unități administrativ – teritoriale:
– Năeni, Cănești, Cătina, Chiojdu, Cochirleanca, Gura Teghii
În data de 10 septembrie urmează să primească astfel de autovehicule: Mărăcineni, Mihăilești, Săpoca, Valea Râmnicului, Ziduri, anunță Instituția Prefectului Buzău.