
- completarea perioadei de cerere, cu încă o perioadă, respectiv 20 septembrie – 1 noiembrie, în consecință, și a perioadei pentru depunerea documentelor justificative care să ateste comercializarea producției de lână obținute, cu perioada cuprinsă între 20 septembrie și 1 noiembrie 2018;
- în mod corespunzător, se prelungește termenul până la care Direcțiile pentru agricultură județene şi a municipiului București întocmesc situația centralizatoare cu sumele necesare pentru acordarea sprijinului financiar, respectiv până la data de 10 noiembrie 2018.
- că atestatul de producător trebuie să fie valabil la data comercializării lânii, având în vedere corelarea acțiunii de comercializare a lânii cu documentul care atestă această comercializare, respectiv, atestatul de producător emis în baza Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, cu modificările şi completările ulterioare.
,,Programul de susținere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii în țara noastră are drept scop asigurarea creșterii numerice a efectivelor de ovine, precum şi o eficiență economică în realizarea şi valorificarea produselor obținute de la acestea. De asemenea, aplicarea acestei scheme de minimis stimulează înființarea centrelor de colectare a lânii, creează noi locuri de muncă și stabilizează veniturile crescătorilor de ovine”, mai anunță Ministerul Agriculturii.

