Moștenirea (succesiunea) este mecanismul juridic care asigură transmiterea bunurilor unei persoane decedate către una sau mai multe persoane în viață. După modalitatea în care funcționează, vorbim, pe de-o parte, de moștenirea legală și, pe de altă parte, de cea testamentară. Însă regulile moștenirii sunt numeroase și destul de stricte, fiind cuprinse în totalitate în Codul civil, așa că în cele ce urmează ne concentrăm pe aspectele cele mai importante ale succesiunii.

Atâta timp cât o persoană există la momentul deschiderii moștenirii (adică la momentul decesului persoanei, potrivit Codului civil), ea are, în termeni generali, posibilitatea de a moșteni o rudă sau pe cel care a menționat-o în testament. Codul civil stabilește însă că anumite persoane sunt nedemne de a moșteni pe cineva, după cum urmează:

  • sunt nedemne de drept (ceea ce înseamnă că această calitate poate fi constatată oricând, la cererea celui interesat sau din oficiu, de către instanța de judecată/notarul public, pe baza hotărârii judecătorești din care rezultă nedemnitatea):
    • persoana condamnată penal pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe cel care lasă moştenirea;
    • persoana condamnată penal pentru săvârşirea, înainte de deschiderea moştenirii, a unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe un alt succesibil (moștenitor) care, dacă moştenirea ar fi fost deschisă la data săvârşirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi restrâns vocaţia la moştenire a făptuitorului;
  • pot fi declarate nedemne de a moșteni, în termen de un an de la data deschiderii moștenirii (nedemnitatea judiciară):
    • persoana condamnată penal pentru săvârşirea, cu intenţie, împotriva celui care lasă moştenirea a unor fapte grave de violenţă, fizică sau morală ori, după caz, a unor fapte care au avut ca urmare moartea victimei;
    • persoana care, cu rea-credinţă, a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat testamentul defunctului;
    • persoana care, prin dol sau violenţă, l-a împiedicat pe cel care lasă moştenirea să întocmească, să modifice sau să revoce testamentul.

Legislația stabilește că nedemnul nu are posibilitatea să moștenească pe cineva în niciuna dintre formele succesiunii – legală ori testamentară.

Notă: Noțiunea de vocație la moștenire se referă la una dintre condițiile principale ale moștenirii, respectiv faptul că o persoană are dreptul recunoscut prin lege de a moșteni pe cineva sau că a fost desemnată de către cel decedat prin testament să-l moștenească.

Moștenirea legală: Cine și cât poate moșteni

Moștenirea legală este una dintre cele două forme ale succesiunii în dreptul român. Așa cum rezultă din denumirea sa, acest tip de moștenire le oferă, prin efectul legii, unele drepturi importante soțului, copiilor și altor categorii de rude ale celui decedat.

Moștenitorii legali sunt soțul supraviețuitor, descendenții (copiii defunctului, copiii copiilor acestora și așa mai departe, fără limitare cu privire la gradul de rudenie), ascendenții (părinții, bunicii și asa mai departe) și colateralii până la gradul al patrulea inclusiv. Totuși, Codul civil stabilește că aceștia vin la moștenirea defunctului într-o anumită ordine de preferință, astfel:

  • clasa întâi: descendenţii (copiii și copiii acestora, indiferent de gradul de rudenie);
  • clasa a doua: ascendenţii privilegiaţi (părinții) şi colateralii privilegiaţi (frații și surorile, copiii acestora și nepoții de frate/soră);
  • clasa a treia: ascendenţii ordinari (bunicii, străbunicii etc.);
  • clasa a patra: colateralii ordinari (unchi, mătuși ai defunctului, veri primari și frații și surorile bunicilor defunctului.

Dacă există rude din clasa I și acestea nu renunță la drepturile lor, rudele aparținând celorlalte clase nu vor veni la moștenirea legală. Tot așa, dacă există rude din clasa a II-a (și nu există descendenți deloc sau aceștia nu vor să moștenească), nu vor veni la moștenire rude din celelalte clase, mergând pe același raționament cu toate cele patru clase de moștenitori. Practic, cei din clasa a IV-a de moștenire vor primi ceva numai dacă în celelalte clase nu există moștenitori deloc sau pe aceștia nu-i interesează să primească ce li se cuvine de la defunct.

“Înăuntrul fiecărei clase, rudele de gradul cel mai apropiat cu defunctul înlătură de la moştenire rudele de grad mai îndepărtat“, după cum prevede Codul civil cu titlu de principiu. Între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad, moştenirea se împarte în mod egal, mai prevede actul.

Spre exemplu, dacă persoana decedată avea doar un frate și doi nepoți de la un alt frate de-al său decedat, cel dintâi va primi jumătate din moștenire, iar cei doi nepoți de frate vor primi cealaltă jumătate din moștenire (fiecare dintre cei doi, câte un sfert, așadar). Moștenirea nu se împarte la trei între acești succesibili pentru că defunctul a avut doi frați, însă la momentul deschiderii moștenirii unul dintre aceștia nu mai exista, ceea ce înseamnă că cei doi copii ai acestuia vor primi partea care i-ar fi revenit lui în mod normal – adică jumătate.

Însă pentru a putea vedea exact ce cote revin fiecărei clase, trebuie să stabilim ce drepturi are soțul supraviețuitor la moștenire. Practic, fiecare dintre aceste clase, după caz, va trebui să împartă moștenirea cu soțul supraviețuitor, în anumite condiții.

Ce-i revine soțului supraviețuitor la moștenirea legală?

Dacă există unul, atunci Codul civil impune ca, la momentul deschiderii moștenirii, să nu existe o hotărâre definitivă de divorț.

“Soţul supravieţuitor este chemat la moştenire în concurs cu oricare dintre clasele de moştenitori legali”, prevede actul normativ. Singura situație în care soțul poate să ia toată moștenirea este aceea în care în celelalte clase nu există moștenitori sau aceștia refuză drepturile. Potrivit Codului, cota soţului supravieţuitor este de:

  • un sfert din moştenire, dacă vine în concurs cu descendenţii defunctului;
  • o treime din moştenire, dacă vine în concurs atât cu ascendenţi privilegiaţi, cât şi cu colaterali privilegiaţi ai defunctului;
  • o jumătate din moştenire, dacă vine în concurs fie numai cu ascendenţi privilegiaţi, fie numai cu colaterali privilegiaţi ai defunctului;
  • trei sferturi din moştenire, dacă vine în concurs fie cu ascendenţi ordinari, fie cu colaterali ordinari ai defunctului.

Important! Concubinii nu au drept de moștenire legală, iar singura posibilitate în care aceștia pot să obțină ceva de pe urma partenerului decedat este aceea în care acesta i-a menționat în testament. Însă nici în această situație nu este garantat că vor primi tot ceea ce le-a lăsat concubinul, întrucât sunt anumite categorii de apropiați ai defunctului care au dreptul la niște cote minime din moștenire, în pofida dorințelor contrare ale celui care lasă testamentul.

Cum putem moșteni pe cineva prin testament

“Testamentul este actul unilateral, personal şi revocabil prin care o persoană, numită testator, dispune, în una dintre formele cerute de lege, pentru timpul când nu va mai fi în viaţă“. Aceasta este definiția oferită de Codul civil testamentului, iar același act normativ prevede că el nu trebuie întocmit neapărat la un notar public sau în prezența unui avocat.

Acest act de voință al omului poate să îmbrace și forma olografă, însă valabilitatea sa e condiționată de următoarele aspecte: să fie scris în întregime de cel care lasă testamentul, să fie datat de acesta și semnat de mâna testatorului.

În situația în care se descoperă mai multe testamente după moartea unei persoane, nu are o forță juridică superioară cel care este autentic, ci acela care a fost ultimul întocmit. Cu alte cuvinte, chiar dacă defunctul făcuse, în urmă cu ceva vreme, un testament autentificat la notar, dar ulterior s-a răzgândit și a pus totul în scris, pe o simplă foaie de hârtie, semnată și datată așa cum prevede Codul, atunci testamentul în baza căruia se va împărți averea este ultimul, în pofida formei sale mai puțin “oficiale”.

“Un testament nu poate fi revocat expres, în tot sau în parte, decât printr-un act autentic notarial sau printr-un testament ulterior. Testamentul care revocă un testament anterior poate fi întocmit într-o formă diferită de aceea a testamentului revocat”, se prevede în Codul civil.

Anumite persoane pot moșteni indiferent de voința defunctului

“Rezerva succesorală este partea din bunurile moştenirii la care moştenitorii rezervatari au dreptul în virtutea legii, chiar împotriva voinţei defunctului, manifestată prin liberalităţi ori dezmoşteniri“, potrivit actului normativ în discuție. Moștenitorii rezervatari au dreptul să primească în mod obligatoriu măcar jumătate din cota succesorală la care aveau dreptul, după cum am arătat mai sus. Aceștia sunt, potrivit Codului:

  • soțul supraviețuitor;
  • descendenții;
  • ascendenții privilegiați.

Prin instituirea acestei rezerve succesorale, legiuitorul a dorit să protejeze aceste categorii de persoane în pofida oricăror dorințe contrare ale celui care lasă moștenirea. Așadar, chiar dacă defunctul a lăsat prin moștenire mai mult decât trebuia altor categorii de persoane, a dezmoștenit pe cineva din aceste trei categorii ori a făcut donații în timpul vieții și din averea acestuia n-a mai rămas, în felul acesta, aproape nimic, atunci voința sa nu poate fi respectată în totalitate.

În fine, o precizare importantă trebuie făcută în finalul acestui articol: dacă persoana nu a decedat, nu putem vorbi despre moștenirea acesteia, astfel că nu putem face acte de acceptare/renunțare la moștenire și nici să încheiem promisiuni de înstrăinare a bunurilor pe care le-am putea moșteni de la persoana respectivă. Actele încheiate cu privire la drepturile eventuale în legătură cu o moștenire nedeschisă sunt nule absolut, ele neputând să-și producă efectele niciodată, nici chiar după decesul propriu-zis al celui pe care am sperat să-l moștenim.

În lipsa moştenitorilor legali sau testamentari, patrimoniul defunctului se transmite comunei, oraşului sau, după caz, municipiului în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moştenirii.