Debutul anului școlar îi va găsi pe elevii Colegiului Eminescu, tot în clădirea ce ar urma să fie renovată. Și asta pentru că, potrivit primarului municipiului Buzău, Constantin Toma, termenul de 10 septembrie este prea scurt pentru mutarea elevilor, iar amenajarea Liceului “C. Nenițescu” va dura mai mult decât a fost prevăzut. ,,Elevii de la Eminescu vor începe școala la Eminescu iar mai apoi, din 15 octombrie, cred că se vor muta la Nenițescu. (…) Spațiile la Nenițescu sunt neadecvate unei educație și trebuie realizată o igienizare generală, schimbarea tâmplăriei, pentru că sunt geamuri care nu se închid, iar instalațiile electrice trebuie refăcute. Lucrările vor începe de luni iar partea de centrală termică și instalație termica vor trebui refăcute și va trebui să investim aproximativ 200.000 de euro, bani mulți pentru Buzău, și trebuie să vedem cum vom face rectificarea de buget. Pentru aceasta am hotărât să ținem ședința pe 30 august, pentru ca, până atunci, să vedem și ce ne revine din rectificarea bugetară de la Guvern și să vedem de la ce capitole vom reloca banii. (…) Am stabilit de asemenea ca laboratorul de gastronomie să rămână pe loc, iar elevii să facă deplasarea de circa 800 de metri pentru a face orele de laborator tot la Nenițescu. De asemenea, am găsit înțelegere la conducerea de la Meserii și Servicii pentru ca elevii de a XII-a de la Nenițescu să învețe dimineața deci toate se vor rezolva”, a menționat Constantin Toma. Pe de altă parte, elevii de la „Nenițescu” vor începe cursurile în clădirea Grupului Școlar Meserii și Servicii. Ei își vor păstra laboratoarele recent renovate și utilate în spațiile actuale, acolo unde vor veni pentru susținerea orelor practice.