Parchetul Judecătoriei Buzău a deschis dosar penal după un accidentul cu o autospecială a Poliției. Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. În accident au fost răniți doi polițiști și un deținut.
Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău a fost deschis un dosar pentru vătămare corporală din culpă în urma accidentului produs, luni, pe DN 1B, în afara localității Merei, în care a fost implicată o autospecială aparținând MAI, care transporta un deținut.
„Din primele cercetări efectuate a rezultat că autospeciala, care deserveşte arestul I.P.J. Buzău, în timp ce se deplasa spre Buzău din direcţia Ploieşti, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile meteo, a pierdut controlul asupra direcţiei şi a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se pe câmp. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a celor trei persoane aflate în autovehicul, respectiv şoferul, însoţitorul acestuia şi persoana deţinută. Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirea răspunderii penale în cauză”, se arată în comunicat.
Luni, doi poliţişti de la Poliţia Judeţeană Buzău şi un deţinut au fost răniţi după ce autospeciala în care se aflau s-a răsturnat pe DN 1B, în afara localităţii Merei.
Cei trei răniţi au fost transportaţi de urgenţă la Spitalul Judeţean Buzău, unde au rămas internați, la Secția de Chirurgie Generală, unul dintre polițiști și deținutul.