Peste 215 mașini au fost găsite abandonate pe străzile din municipiul Buzău!

de Stiri Buzau Media

De la începutul anului și până în prezent, pe raza municipiului Buzău, au fost depistate 217 vehicule abandonate sau fără stăpân. 169 au fost ridicate de către proprietarii  sau  deținătorii legali,  6 au fost ridicate de către S.C. Urbis Serv S.R.L. iar în 42 de cazuri  procedura este în desfăşurare. Doar în cursul săptămânii 30 iulie – 03 august au fost  depistate 32 astfel de vehicule, proprietarii  sau  deținătorii  legali  fiind  somați  să le ridice  de pe domeniul  public  sau  să  intre în legalitate. Polițiștii locali recomandă proprietarilor vehiculelor abandonate de cel puțin un an, pe domeniul public al municipiului, să ia măsuri urgente în privința ridicării lor, în caz contrar urmând ca vehiculele să fie ridicate și depozitate într-un spațiu administrat de UrbisServ S.R.L. Persoanele care nu respectă dispozițiile legale, pot fi sancționate cu amendă cuprinsă  între 1.000-2.000 lei. Polițiștii locali apelează în continuare la sprijinul buzoienilor pentru identificarea vehiculelor abandonate sau fără stăpân de pe domeniul public sau privat al municipiului, prin “Telefonul Cetățeanului”  0238 955, la Dispeceratul Poliției Locale Buzău, sau pe adresa de e-mail buzaupolitialocala@gmail.com.