Fumatul este interzis în spaţiile publice închise. Nimeni nu va mai avea voie să fumeze la serviciu, în spitale, unităţi de învăţământ şi în locurile de joacă pentru copii. Legea, iniţiată în urmă cu 4 ani, a primit luni votul final. Probabil au contat şi datele îngrijorătoare care arată că la fiecare 15 minute un român moare din cauza fumatului.
„Şi nefumătorii au dreptul la sănătate” – au spus hotărât unii deputaţi. Aceasta, după ce, acum o săptămână, aleşii nu au fost convinşi că vor să voteze legea.
Legea interzice total fumatul în toate spaţiile publice, la locul de muncă sau la locurile de joacă pentru copii.
28% dintre români fumează. Nicotina inhalată chiar şi pasiv este una dintre cauzele bolilor cardiovasculare şi a cancerului pulmonar.
Legea în vigoare e mai puţin restrictivă. De acum, cei care vor fuma în clădiri vor fi amendaţi cu până la 500 de lei. Amenzile sunt şi mai mari pentru instituţii şi firme care ar putea fi chiar închise la noi abateri. Noile reguli se vor aplica doar dacă preşedintele Klaus Iohannis va promulga legea antifumat.
Actul normativ a fost aprobat cu 164 de voturi „pentru”, 20 „împotrivă” şi 26 abţineri.
Proiectul prevede interzicerea completă a fumatului în toate spaţiile publice închise, în spaţiile închise de la locul de muncă şi în locurile de joacă pentru copii, inscripţionarea pachetelor cu produse din tutun, desfăşurarea de campanii de informare şi educare a populaţiei, informarea consumatorilor cu privire la produsele din tutun pe care urmează să le achiziţioneze, indicarea în produsele finale a conţinutului de gudron, nicotină şi monoxid de carbon.
Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.
Legea poate fi contestată la Curtea Contituțională, apoi trebuie promulgată de președintele Klaus Iohannis.