S-au afișate primele rezultate ale concursului organizat de Spitalul Județean de Urgență Buzău pentru ocuparea unor posturi de asistent medical. Ieri, cei 221 de înscriși au susținut proba scrisă a examenului, iar astăzi au apărut și notele. Astfel, pentru cele 11 posturi de asistent medical s-au înscris 18 candidați, iar dintre aceștia 8 au reușit să obțină nota de promovare, adică minim 50 de puncte. Pentru cele 40 de locuri de asistent medical debutant s-au înscris 188 de persoane. După proba scrisă, au fost declarați admiși pentru interviu 49 de persoane. În ceea ce privește singurul post de asistent farmacie pentru care s-au bătut 15 candidați, 3 au fost și admiși. Cei nemulțumiți de nota cu care au fost notați pot depune contestații până mâine la ora 13.30, la sediul Spitalului Județean.
Astăzi, candidații înscriși pentru posturile de infirmieră, îngrijitoare și brancardier au susținut proba scrisă a examenului, urmând ca mâine să primească și notele.