Tradiționalele spectacole de Crăciun și Anul Nou, din Piața Daciei, din Buzău, au puține șanse să mai aibă loc, în contextul pandemiei!
Pentru a compensa lipsa acestor manifestări cu aer de sărbătoare, care bucurau mii de buzoieni, Primăria va încerca, la fel ca anul trecut, organizarea unui târg de Crăciun în centrul orașului. De asemenea, în fața Palatului Comunal, ca și în anii trecuți, va fi instalat un brad uriaș de Crăciun. Nu în ultimul rând, muncipiul va fi împodobit mai frumos decât de obicei.
La fel ca și în 2020, „Orăşelul Copiilor” nu va mai fi amenajat în Crâng, însă aleea principală a parcului va fi frumos împodobită, iar din difuzoare vor răsuna cântece de iarnă, spre bucuria celor care vor intra în parc, dar mai ales spre încântarea copiilor.