Cumplit accident de circulație produs joi seară în zona patinoarului din municipiul Buzău. Un tânăr de 26 de ani și-a pierdut viața. El conducea un ATV, deşi nu deţinea permis. La un moment dat, în zona patinoarului, în timp ce conducea dinspre Ploiești spre Buzău a intrat cu viteză în remorca unui camion staţionat lângă trotuar.
Impactul a fost atât de puternic, încât o roată şi mai multe componente ale vehiculului s-au desprins și s-au împrăștiat pe carosabil. Tânărul, care era din Merei, nu a avut nici o șansă la viață.
La scurt timp de la producerea impactului a fost declarat decedat. Polițiștii cercetează acum modul în care s-a produs accidentul, dar și alte privind care-l privesc pe tînărul de 26 de ani, din păcate, decedat.