Torrent Duck Festival – record de caiace pe râul Buzău!

de Stiri Buzau Media

Torrent Duck Festival70 de caiace înscrise într-un eveniment record pe râul Buzău. Torrent Duck Festival este competiția în care, pe 4 iunie, se vor desfășura în paralel, două concursuri pentru practicanții, dar și pentru pasionații de caiac. Prima etapă constă într-un slalom în jurul obstacolelor montate de organizatori, pe o distanță de 9 kilometri, pe râul Buzău, în zona Nehoiu. Câștigătorul este cel care termină cu cel mai bun timp acest traseu.

Numele competiției nu a fost ales întâmplător. ‘Torrent Duck’ este o specie de rață sălbatică care iubește râurile de munte, iar mișcările ei sunt asemănătoare cu cele ale caiaciștilor de ape repezi. Primul concurs este destinat exclusiv celor care practică un astfel de sport, mai exact comunității de caiac de white-water—cei care sunt obișnuiți cu debite puternice, situații la limită și cauta adrenalina. Bineînțeles că la start îi așteptăm și pe cei mai puțin experimentați, porțiunea selectată pentru concurs fiind destul de prietenoasă – susține Cătălin Câmpeanu, organizatorul Torrent Duck Festival, dar și unul dintre promotorii sporturilor nautice pe ape repezi.

A doua probă reprezintă un concurs de anduranță pe lacul Siriu. Traseul are 10 kilometri, iar câștigător va fi desemnat caiacistul care termină etapa cu cel mai bun timp. Această competiție este deschisă tuturor pasionaților de ambarcațiuni atipice, gradul de dificultate pe lacul Siriu fiind minim.

De ce au nevoie? În mod obligatoriu de o ambarcațiune, o padelă, echipament pentru protecție termică și apă. Și nu în ultimul rând de curaj și chef de distracție. Noi am organizat acest festival tocmai pentru a aduce împreună toate comunitățile de practicanți de sporturi nautice, indiferent că este vorba de cei care caută adrenalina pe ape repezi sau de cei care prefera plimbările liniștite pe lacuri sau la mare. Este o ocazie unică să se cunoască, să facă schimb de experiență și de ce nu, să pornească împreună în aventuri pe râurile din România –  a mai adăugat Cătălin Câmpeanu.

Numărul celor care practică sporturi nautice este în creștere, fapt demonstrat și de vânzările firmelor care comercializează echipamente specifice acestor activități, cu cel puțin 10-15% mai mari, în fiecare an. În plus, și numărul celor care aleg să își petreacă vacanțele alături de firme specializate pe turismul de aventură este în creștere.

Prima ediție a Torrent Duck Festival va aduce pe 4 iunie cel puțin 100 de persoane în zona Nehoiu, din Buzău. Vârsta minimă de participare este de 16 ani, cu acordul scris al părinților. Miza este cu atât mai atractivă cu cât printre premiile oferite de organizatori se regăsesc echipamente nautice în valoare de 5000 de Euro.

Taxa de înscriere la concurs este60 lei/persoană/concurs. Pentru participanții care se înscriu la ambele concursuri taxa este de 90 lei.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns