Pentru cel puţin 34 de parlamentari, anul 2015 a trecut fără prea multă implicare la locul de muncă. Ei nu au depus în 2015 nicio interpelare, întrebare sau declaraţie politică, potrivit datelor publicate pe site-ul Senatului.
Fostul preşedinte PNL Crin Antonescu este ”campionul absolut” în anul care a trecut – el are la activ zero declaraţii politice, interpelări, întrebări, nicio luare de cuvânt şi niciun proiect de lege iniţiat sau semnat. La rândul său, copreşedintele PNL Vasile Blaga figurează, pe site-ul Senatului, cu doar 4 luări de cuvânt anul trecut. Nici el nu a apelat din decembrie 2012 până în prezent la instrumentul interpelărilor şi întrebărilor. El şi-a pus semnătura pe 9 proiecte de lege anul trecut, alături de alţi colegi.
Unii dintre liberali au fost prea ocupaţi cu problemele pe care le au cu justiţia pentru a mai avea activitate palamentară. Este cazul lui Ion Ariton, care are în 2015 are la activ o singură luare de cuvânt, în februarie, atunci când s-a dat votul pentru începerea urmării penale în dosarul ”Gala Bute”.
Pe de altă parte, colegii săi Tudor Chiuariu şi Corneliu Dobritoiu, care au şi ei probleme cu legea, nu au depus nicio declaraţie politică, întrebare sau interpelare în tot mandatul. La fel şi Nicolae Neagu, care se poate ”lăuda” cu 3 declaraţii politice în 3 ani şi 2 luări de cuvânt în plen anul trecut. Şi fostul ministru al Muncii Mariana Câmpeanu nu a depus nicio întrebare sau interpelare în 2015, având la activ o singură întrebare în tot mandatul.
Senatorii social-democraţi nu au utilizat aceste instrumente parlamentare în 2015 sunt: Ecaterina Andronescu (care nu a depus întrebări sau interpelări în acest mandat, are 3 declaraţii politice depuse în 2013), Neculai Bereanu, Leonard Cadăr, Aurel Duruț (o singură luare de cuvânt în 2015, zero interpelări şi întrebări, o singură declaraţie politică în acest mandat, în 2013).
Cătălin Croitoru nu are la nicio interpelare, întrebare sau declaraţie politică în ultimii 3 ani, iar în plen a luat cuvântul de 3 ori anul trecut. Cristian Dumitrescu şi Timotei Stuparu nu au avut nevoie de lămuriri de la Guvern niciodată în actualul mandat şi nici declaraţii politice nu au redactat. Dan Şova a fost absorbit de problemele cu justiţia, aşa că tot ce a făcut anul acesta în Senat a fost să ia cuvântul în problema dosarelor sale şi să îşi pună semnătura pe 4 proiecte de lege, alături de alţi aleşi. Mihnea Costoiu a fost în cea mai mare parte a anului trecut consilier onorific al premierului Victor Ponta, poziţie din care nu a considerat necesar să semneze interpelări, întrebări sau declaraţii politice.
În cadrul grupului parlamentar Liberal Conservator, potrivit Mediafax, tonul este dat de liderul Dumitru Pelican (PC), care are la activ în tot mandatul o singură interpelare. Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, nu a utilizat nici el acest instrumente în acest mandat, la fel ca fostul ministru Daniel Barbu (5 intervenţii în plen anul trecut). Anul trecut Varujan Vosganian şi-a pus semnătura doar pe o declaraţie politică şi pe patru proiecte de lege, alături de mai mulţi colegi.
Petru Ehegartner nu a depus interpelări, întrebări sau declaraţii politice în 2015, în vreme ce Dumitru – Dian Popescu, senator independent afiliat LC, nu a făcut aceste demersuri tot mandatul.
În cadrul grupului parlamentar al UDMR ignorarea acestor demersuri pare să fie mai degrabă regula. Klárik László-Attila a depus o singură interpelare şi o declaraţie politică din decembrie 2012 până în prezent, iar László Attila a semnat o singură interpelare în acelaşi interval de timp. Marko Bela nu a are nici el la activ nicio întrebare, interpelare sau declaraţie politică în acest mandat, la fel ca Pataki Csaba şi Verestoy Attila.
La UNPR, Florina Jipă nu a semnat nicio interpelare, întrebare sau declaraţie politică în acest mandat, la fel ca Ilie Năstase. Ion Purec este autorul unei interpelări şi a unei declaraţii politice în trei ani.
Printre independenţi, Tudor Barbu (afiliat grupului PNL) nu a depus în ultimele 12 luni nicio întrebare, interpelare sau declaraţie politică, în vreme ce Dan-Aurel Ioniţă, ales pe listele PP-DD, are acelaşi bilanţ şi doar o singură luare de cuvânt în plen. Alfred Laurenţiu Antonio Mihai şi fostul social-democrat Dan Tătaru nu au depus nicio interpelare, întrebarea sau declaraţie politică în ultimii 3 ani, timp în care au luat cuvântul în plen doar de câte 3 ori.
Nici Mircea Geoană nu a considerat necesar să depună declaraţii politice, întrebări sau interpelări în acest mandat.
Unii senatori au depus doar declaraţii politice în anul care s-a încheiat – este cazul senatorilor liberali Petru Filip, Puiu Haşotti, Iulian Dumitrescu, Viorel Riceard Badea, Dorin Păran, Eugen Ţapu, toţi de la PNL. Lor li se alătură Marius Coste, Petru Frătean, Victor Mocanu, Ştefan Radu Oprea, Florian Popa, Georgică Severin,Constantin Tămagă, de la PSD şi Octavian Bumbu, Ioan Iovescu, Ion Toma de la UNPR, împreună cu Mircea Banias, Mihai Niţă de la PC.
Astfel, aproape o treime dintre senatori nu au apelat la instrumentul interpelărilor şi întrebărilor în 2015.
De asemenea, un număr însemnat de senatori au făcut în anul care a trecut mai puţin de 5 astfel de demersuri. Liberalul Teodor Atanasiu, de pildă, are o singură interpelare în 2015, singura din întreg mandatul.
La polul activ, cei mai activi senatori la acest capitol sunt liberalii Alin Tişe, Marin Cotescu, Gavrilă Ghilea şi social-democratul Alexandru Cordoş.