37, 4 la sută este rata de promovare la Titularizare în județul Buzău.
Potrivit inspectorului general adjunct al IȘJ Buzău, Daniela Palcău, 369 de cadre didactice au intrat în sala de examen și au susținut Titularizarea, dintre acestea reușind medii peste 7 doar 138, adică un procent de promovare de 37, 4 la sută.
Palcău a adăugat că cei mai pregătiți s-au dovedit a fi învățătorii, urmați de dascălii de română și de educatoare.
Rușinea Titularizării de la Buzău au fost doi profesori de Sport care au luat 1 în timp ce nota cea mai mare a fost obținută de un profesor de matematică, notat cu 9.80.
Contestaţiile la Titularizare pot fi depuse luni până la ora 21:00, şi marți până la ora 15:00, iar rezultatele finale se vor afişa pe 24 iulie