Gloria a reuşit să lase la o parte toate frustrările acumulate în ultimele zile şi a legat aseară cea de-a doua victorie din campionat. Fotbaliştii buzoieni au învins-o cu 2-1 pe Oţelul Galaţi, în runda a 7-a, intermediară, a Ligii a 2-a. Victoria s-a conturat încă din prima repriză. Fundaşul George Ghiţă a deschis scorul încă din minutul 3, după o lovitură liberă executată de pe partea dreaptă, din lateral, cînd balonul, împins şi de vînt, l-a păcălit pe portarul gălăţenilor, Grecu, şi a intrat în plasă. Gloria şi-a dublat avantajul un sfert de oră mai tîrziu, cînd mijlocaşul Dorin Burlacu a scăpat singur cu acelaşi Grecu şi a înscris cu un şut la firul ierbii. După pauză, buzoienii au făcut un pas înapoi, Oţelul a profitat, iar tînărul de numai 15 ani, Antonio Sefer a redus din diferenţă în minutul 70. Din fericire pentru Gloria, oaspeţii n-au mai găsit resurse şi pentru un al doilea gol, scor final 2-1. Echipa buzoiană acumulează astfel 7 puncte şi urcă în clasament pînă pe locul 7. De menţionat ar fi şi debutul în echipa din Crîng al mijlocaşului polonez Mateusz Staporski, transfer perfectat chiar în ziua jocului. Antrenorul Viorel Ion i-a trimis în teren în meciul de aseară pe Sîrbu – Chivu, Vlaicu (64 Ghinea), Dăniţă, Ghiţă – Cl. Dumitrescu (88 Bobe), A. Iordache – N. Popescu, Danciu, Burlacu (73 Staporski) – Pălimaru. Sîmbătă, în următoarea rundă, Gloria va juca în deplasare cu FC Clinceni.
A doua victorie: Gloria – Oţelul 2-1!
Știri despre:
gloria buzau, liga a doua, Otelu Galati, stiri buzau, stiri de buzau azi, stiri din buzau, stiri ultima ora
Stiri Buzau Media