Astăzi, începe vaccinarea antigripală, la Buzău, după ce, zilele trecute, la Direcția de Sănătate Publică a ajuns prima tranșă de vaccin antigripal, din totalul de 30 de mii solicitate Ministerului Sănătăţii. Prima tranșă de vaccinuri ajunsă la Buzău conține 17.850 de doze.
Primele doze vor fi folosite pentru imunizarea cu prioritate a angajaților din spitale, din instituţiile de ocrotire socială, dar și a persoanelor cu risc crescut de îmbolnăvire.
Următoarea tranșă de vaccin antigripal este așteptată spre jumătatea lunii octombrie și va fi alocată medicilor de familie de județ pentru vaccinarea persoanelor care vor să se imunizeze antigripal.
Medicii recomandă începerea vaccinării cât mai devreme, astfel încât, la finele lunii octombrie, persoanele din categoriile vulnerabile să aibă deja protecție în fața virusului gripal. Specialiștii precizează că vaccinul poate fi oferit pe tot parcursul sezonului de gripă, inclusiv în luna ianuarie.