A murit Prince

de Stiri Buzau Media

https://www.youtube.com/watch?v=F8BMm6Jn6oU

Cântărețul american Prince a fost găsit mort, joi dimineața, în locuința sa din Minnesota.

În vârstă de 57 de ani, artistul, pe numele său Prince Rogers Nelson, fusese spitalizat, în urma cu 6 zile, în urma unei gripe severe. Decesul a fost confirmat de impresarul artistului, informează BBC.

Presa de peste Ocean relatase că ambulanța și poliția au fost chemate joi dimineața la casa sa din Paisley Park și că o anchetă a fost demarată pentru a se afla cauza morții starului.

Mesaje de condoleanțe au început să umple rețelele sociale și fanii au început să se adune la Paisley Park.

La sfârșitul săptămânii trecute, avionul privat cu care Prince se întorcea de la un concert pe care îl susținuse în Atlanta a aterizat de urgență în Moline, Illinois, după ce artistul s-a simțit foarte rău. Prince a fost transportat atunci direct la spital, suferind la acea vreme de mai mult de două saptămâni de o formă severă de gripă.

Avionul în care se afla Prince a aterizat de urgență – Cântarețul, dus direct la spital

Artistul nu a stat însă mult timp în spital, fiind externat a doua zi.

Născut în 1958, Prince Rogers Nelson a fost un prolific compozitor și performer, făcându-se remarcat de la o vârstă fragedă.

A stăpânit cu măiestrie numeroase instrumente muzicale, înregistrand de-a lungul carierei peste 30 de albume. Printre hiturile sale se numără Let’s go crazy, When Doves Cry, Cream și, desigur, Purple Rain.

A fost cunoscut și pentru excentricitățile sale și înclinațiile spre ocultism. Ba chiar și-a schimbat la un moment dat numele intr-un simbol imposibil de pronunțat.

De-a lungul carierei sale a vândut peste 100 de milioane de albume.

Sursa: ziare.com

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns