Buzăul a participat la începutul lunii curente, mai exact în perioada 5-9 octombrie, la Campionatul de Dresaj al Câinilor de Serviciu al Ministerului Afacerilor Interne. Competiția care a avut loc la Sibiu și care a devenit deja o tradiție a adunat la start un număr de treizeci de cupluri chinotehnice, atât din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, cât şi din cadrul celorlalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, care au concurat în cadrul probelor specifice.
La finalul probelor, cuplul chinotehnic format din plt. Adj. Daniel Toma şi câinele Neli, care face parte din Echipa de Căutare-Salvare a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Neron Lupaşcu” al judeţului Buzău şi-a demonstrat calitatea profesională și a urcat pe podium. Neli și Daniel Toma au obținut locul al III-lea (medalie de Bronz) în concurs.
Neli, căţeluşa din rasa ciobănesc belgian, a fost primită, în cadrul unui program naţional, de la Centrul Chinologic Sibiu şi are misiunea de a-i ajuta pe pompierii buzoieni la căutarea şi salvarea persoanelor surprinse sub dărâmături.