„Cu toţii trecem prin momente groaznice în aceste zile de mari incercări. Toată comunitatea celor care iubesc muzica rock şi nu numai, este profund socată şi indurerată de evenimentul absolut apocaliptic care a avut loc în clubul Colectiv zilele trecute. Am pierdut zeci de colegi, prieteni, cunoscuţi, fără să apucăm să ne luăm la revedere, alţii se zbat între agonie şi moarte în spitale, mulţi dintre ei vor fi mutilaţi pe viaţă, încât putem spune cu tristeţe, ” DA, astăzi suntem mai putini”.
In semn de profundă compasiune pentru fraţii noştri de scenă, precum şi pentru toţi prietenii dispăruti dintre noi sau spitalizaţi în stare gravă, colegii, rudele şi familiile lor, oamenii care au avut de suferit şi care incă mai suferă de pe urma tragicului eveniment, anuntăm pe această cale că ne anulăm concertul care trebuia să aibă loc pe 6 Noiembrie în cadrul festivalului „TOP T”. Ne pare nespus de rău că nu putem fi prezenţi acolo pentru cei care voiau să ne vadă, dar suntem profund marcaţi de accidentul teribil, astfel încât am stabilit să punem pauză pentru moment. Ne simţim inutili.
Nu putem fi pe scenă ca şi cum nimic nu s-a întâmplat, nu putem privi înainte fără să ne uităm şi fără să ne gândim la cei care incă suferă. Nu ne putem manifesta artistic decât atunci când ei vor reveni în public. Vrem iar să-i vedem acolo în faţa scenei, şi dacă vor trece luni de zile pană atunci, nu-i nimic, îi vom aştepta !
Si nu ne oprim doar aici!
Timp de 22 ani am cântat în foarte multe locuri din ţara, cunoaştem foarte bine acest fenomen numit rock şi ne dăm seama după atâta timp cât de inconştienţi am fost de foarte multe ori ! De câte alte zeci de ori se putea întâmpla acest dezastru ! De câte ori am fi putut fi noi victime, noi şi publicul nostru!
Cu toţii insă vrem o schimbare, dar nimeni nu este pregătit să o facă! Cu toţii acuzăm autoritătile, biserica, spitalele, cluburile, presa, neajunsurile, promiscuitatea şi compromisurile pe care trebuie să le facem iar de cele mai multe ori am închis ochii şi am spus ca… ” merge şi asa”. Dar NU. Stop! Astăzi spunem că nu mai putem continua aşa !
Si am vrea ca toată lumea să afle că de azi înainte, TAINE îşi suspenda activitatea concertistica, pană când fumatul va fi interzis, măcar pe perioada concertelor, dacă nu definitiv- în cluburi. Este un pas mic către normalitate, care nu va schimba multe deocamdată. Dar este un pas important pentru cei care ar trebui să conştientizeze pericolele la care suntem expuşi, şi mai ales de faptul că trebuie ca într-o bună zi ajungem să ne respectăm între noi – ca oameni. Pretutindeni! Schimbarea vine în primul rând din noi, nu trebuie să mai aşteptăm ca alţii să se schimbe sau cineva să schimbe ceva în această ţara în mai bine. Vrem cu toţii să trăim curat şi civilizat precum occidentalii, dăm mereu exemple de acolo, şi vrem cu toţii că aceste evenimente cu adevărat şocante să nu mai apară nicăieri. Dar suntem oare pregătiti ? Chiar ne dorim asta sau în curând vom trece cu vederea?
Vom uita ?
Andy -TAINE”