Constantin Toma a dezinformat? Cu firme în faliment, proprietarul Grup Romet promite la Primărie

de Stiri Buzau Media

Toma3Proprietarului grupului de firme Romet, Constantin Toma, a devenit, peste noapte, propunerea viabilă a PSD Buzău pentru Palatul Comunal. El și-a anunțat decizia de a renunța la afaceri în cazul în care va câștiga cursa electorală. Însă, Toma nu prea mai are la ce renunța, în condițiile în care cea mai mare firmă din grup, Grup Romet SA este gestionată în acest moment de un administrator special, sub coordonarea unui administrator judiciar, după ce pe 21 ianuarie 2016, Tribunalul Buzău a confirmat planul de reorganizare întocmit în urma deschiderii procedurii de insolvență cerută de patronat în 2013. Însă decizia nu este definitivă, deoarece BRD a atacat cu apel hotărârea privind admiterea planului de reorganizare. Așadar, ultimul cuvânt îl au judecătorii de la Curtea de Apel Ploiești.

Iar Grup Romet SA este o situație fericită. Trei firme din grupul Romet sunt în faliment în acest moment, deși Constantin Toma anunța anul trecut, la o întâlnire a oamenilor de afaceri buzoieni cu ministrul economiei de la acel moment Mihai Tudose, că a reușit să le scoată din insolvență.

După doi ani de insolvenţă sunt cu toate datoriile la zi către stat şi către furnizori. Am plecat înainte de criză cu 2.800 de angajaţi în tot grupul şi acum avem doar câteva sute. Sper să plecăm de la zero şi să reuşim să facem ceva. Îmi pare rău că premierul ne atacă nejustificat. Nu am intrat de plăcere în insolvenţă, nu suntem paria societăţii ca să fim împuşcaţi azi cei care n-au fost împuşcaţi ieri. 

Mai mulţi ani am fost, probabil, cel mai mare contribuabil din Buzău, cu peste 300 de milioane de euro cifră de afaceri. Acum doi ani, pentru 1940 de milioane de lei vechi, ANAF nu a votat planul de reorganizare şi a vrut bani a doua zi. Nu înţeleg, vroiau să închid şi să-i dau şi pe ăştia câteva sute de oameni afară? În timpul ăsta alţii au avut parte de tratament preferenţial. Nu este normal. Tot timpul am fost cu datoriile la zi, şi după doi ani de insolvenţă sunt cu datoriile la zi –  declara  Constantin Toma în februarie 2015. 

Holdingul Romet Buzău, controlat de Constantin Toma, ale cărui afaceri ajunseseră să depăşească 300 milioane de euro,  a intrat în insolvenţă la începutul anului 2013, la cererea patronatului. Iniţial trei societăţi din cadrul grupului – GRUP ROMET S.A., ROMTEM S.R.L. şi AROMET S.A. au intrat în insolvenţă. Ulterior, în martie 2014, o altă firmă patronată de Constantin Toma – Aquator – a urmat acelaşi drum.

Pe 25 ianuarie 2016, Tribunalul Buzău a respins cererea de confirmare a planul de reorganizare și a dispus intrarea în faliment a SC AROMET SA BUZĂU, în procedură generală. Decizia nu este definitivă, însă instanța a trasat dispoziții clare.

Fixează termen maxim de predare a gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii la 10.02.2016. Dispune predarea către lichidator, în termen de 10 zile de la pronunţarea prezentei, a tabelului definitiv al creanţelor şi a listei creanţelor născute în cursul procedurii. Dispune notificarea deschiderii procedurii simplificate a insolvenţei debitorului, creditorilor şi oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Buzău, pentru efectuarea menţiunii, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor creanţelor născute în cursul procedurii la 10.03.2016 Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor 11.04.2016. Fixează termenul de depunere la tribunal a contestaţiilor la tabelul suplimentar la 7 zile de la publicarea în BPI a tabelului suplimentar de creanţe. Fixează termenul limită pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor 11.05.2016. În temeiul art. 109 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor şi oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Buzău, pentru efectuarea menţiunii, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă În temeiul art. 113 din Legea privind procedura insolvenţei. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Termen fond la 10.03.2016. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25.01.2016 – se arată în încheierea pe scurt. Decizia a fost atacată de Aromet.

Aquator SA este deja în faliment din 21 mai 2015, prin decizia Tribunalului Buzău care a admis cererea administratorului judiciar și a dispus începerea procedurii falimentului debitorului şi dizolvarea acestuia. În acest moment, bunurile societății sunt valorificate.

În timp ce Toma anunța cu aplomb redresarea societăților, pe 10 februarie 2015, Romtem SRL intra și ea în faliment, tot prin decizie a Tribunalului Buzău. Joi, pe 25 februarie 2016, instanța a decis continuarea procedurii de faliment şi pentru valorificarea bunurilor din averea debitoarei.

Așadar, potentul om de afaceri este cu un picior în groapă și, mai mult, el spune că vrea să schimbe ceva în Buzău, declarându-se nemulțumit orașul a ajuns pe locul 37 ca potențial de bussines din 40 de orașe.

Foarte mulți oameni din Buzău au plecat, nu sunt locuri de muncă, economia aparent merge bine, în realitate merge prost, sper să am o contribuție importantă în această zonă, în schimbarea buzăului, în a deveni pol economic important – a declarat joi Constantin Toma unei publicații locale online.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns