Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, desfășoară astăzi o amplă acţiune pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor economice, pe raza oraşelor Pogoanele şi Rm. Sărat şi a comunelor limitrofe, la agenţi economici ce produc şi comercializează produse agroalimentare şi accizabile.
În cadrul activităţilor se urmăreşte legalitatea desfăşurării activităţii comerciale, concordanţa între stocurile scriptice şi cele faptice de mărfuri aflate în gestiunea societăţilor comerciale verificate, precum şi realitatea şi legalitatea aprovizionărilor cu marfă în special sub aspectul utilizării de către agenţii economici verificaţi de documente fiscale de provenienţă.
La acţiune participă, alături de cei aproximativ 20 de polițiști şi specialiști din cadrul Direcţiei Sanitar – Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Buzău şi Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Buzău.
Acţiunile vor continua în acest domeniul şi în perioada următoare.