PSD a rămas la conducere în jumătate din ţară după alegerile locale de duminică. 20 de judeţe au rămas roşii, în timp ce liberalii au 17, iar UDMR – patru. Asta în condițiile în care, în ultimii patru ani, social-democrații au condus 29 de consilii județene ale țării, iar liberalii nouă. În ceea ce privește reședințele de județ, PSD are acum 13, iar PNL – 15.
PSD a câștigat 20 de județe după alegerile locale. PNL are 17 consilii județene, UDMR – patru
Astfel, în urma alegerilor locale din 27 septembrie, PSD a câștigat 20 de consilii județene. Este vorba despre cele din Argeș, Bacău, Bistrița, Botoșani, Brăila, Buzău, Călărași, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Mehedinți, Neamț, Olt, Teleorman, Tulcea, Vâlcea, Vaslui.
Liberalii vor conduce 17 consilii județene în următorii patru ani. Asta după ce, până acum dominau doar nouă județe ale țării. După alegerile de duminică, reprezentanții PNL se vor afla în fruntea județelor Alba, Arad, Bihor, Bralșov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Giurgiu, Iași, Ilfov, Marmureș, Prahova (în alianță cu USR-PLUS), Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș și Vrancea.
UMR și-a adjudecat conducerea a patru județe după localele din 27 septembrie. Este vorba despre Covasna, Harghita, Mureș și Satu Mare.