Cum obții creditul Prima Casă în 2016?

de Stiri Buzau Media

prima-casa1Contrar multiplelor zvonuri legate de Legea dării în plată și repercusiunile pe care aceasta le-ar putea avea asupra programului Prima Casă, Ministerul Finanțelor anunță faptul că plafonul aferent programului a fost alocat în întregime.

Pentru 2016, Programul Prima Casă are alocat 1,69 miliarde de lei, iar băncile comerciale au pus la dispoziție întreaga sumă. Cei care au transmis solicitări de alocare a fondului au fost: Alpha Bank, Creditcoop, Banca Românească, Banca Transilvania, Bancpost, Leumi, BCR, BRD, CEC, Credit Agricole, Garanti, ING Bank, Intesa Sanpaolo, Marfin, OTP Bank, Piraeus Bank, Raiffeisen Bank și UniCredit Bank.

Da, este adevărat, în 2016 plafonul este mai mic față de 2015, când a fost de 2,63 miliarde de lei și la care s-a adăugat în decembrie o suplimentare de 200 milioane de lei, însă dacă te grăbești Programul Prima Casă te poate ajuta să ai casa mult dorită la costuri ceva mai reduse decât în cazul unui credit ipotecar.

Poți achiziționa o locuință cu ajutorul creditului Prima Casă dacă respecți condițiile impuse de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009:

  • nu deţii, în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia, nicio locuinţă, indiferent de modul sau momentul în care a fost dobândită, fie deţii în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia cel mult o locuinţă, dobândită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafaţă utilă mai mică de 50m²;
  • achiziţionezi sau construiești o singură locuinţă, printr-un credit acordat şi garantat în condiţiile programului.

La cumpărarea unei case este necesar un avans de minim 5% din prețul de achiziție al locuinței, să achiziționezi o locuință încadrată în clasa A , B sau C de eficiență energetică, să nu vinzi locuința în primii 5 ani de la dobândire și să ai asigurare de locuință împotriva tuturor riscurilor, iar drepturile derivând din poliţă să le cesionezi în favoarea statului român şi a băncii.

În martie, ROBOR la 3 luni, în funcție de care se calculează dobânda pentru creditul Prima Casă, a scăzut, situându-se la 0.76%, iar marja este 2%. La dobândă se adaugă și comisionul de gestiune FNGCIMM 0.49%, care se aplică lunar la sold.

Care sunt pașii ce trebuie urmați pentru obținerea creditului Prima Casă

  1. Prezinți actele necesare analizei.

Banca verifică dacă îndeplinești condițiile pentru obținerea unui credit. Condiții legate de venit, vârstă, vechime totală în muncă, vechime la actualul angajator, grad de îndatorare și istoric bancar.

Pentru a fi eligibil este necesar să ai un venit net de minim 1.000 – 1.500 lei (venitul minim net diferă în funcție de bancă).

Vechimea în câmpul muncii trebuie să fie de minim 1 an, iar vechimea la actualul angajator de minim 3-6 luni.

Vârsta minimă diferă în funcție de bancă între 18 și 23 ani, iar vârsta maximă la terminarea contractului este de 60-65 ani.

Gradul de îndatorare, diferă de la bancă la bancă. Unele bănci acceptă un grad de îndatorare de până la 70%.

De asemenea, istoricul tău bancar trebuie să fie nepătat. Să nu ai restanțe la alte credite sau alte incidente bancare.

Dacă vrei să afli dacă ești eligibil pentru creditul Prima Casă, însă nu vrei să mai faci un drum la bancă, ai posibilitatea de a aplica online pe VreauCredit.ro. Aplicația cu datele tale va ajunge la bancă și un reprezentant al acesteia te va contacta pentru a verifica scoringul tau. Dacă ești eligibil vei trece la etapele următoare.

  1. Semnezi cererea de credit.
  2. Găsești apartamentul.
  3. Plătești evaluatorul extern sau aprobat de bancă; acesta evaluează imobilul ce urmează a fi achiziționat.
  4. Banca te informează dacă împrumutul a fost aprobat.
  5. După aprobarea băncii, va trebui să astepți aprobarea FNGCIMM.
  6. Banii sunt transferați în contul vânzătorului.

Etapele pot suferi ușoare modificări în funcție de bancă. De exemplu, BCR acordă o perioadă de 120 de zile de la preaprobare în care îti poți găsi imobilul, pe când la CEC, în momentul depunenii cererii de credit, va trebui să ai imobilul pe care vrei sa îl achiziționezi.

De ce acte ai nevoie pentru a accesa Programul Prima Casă:

  • Acord de interogare ANAF, dacă ai veniturile raportate la ANAF; dacă veniturile nu sunt raportate la ANAF, ai nevoie de adeverință de salariu;
  • Adeverință de la angajator cu privire la durata contractului de muncă;
  • Documente care atestă existenţa avansului;
  • Documente privind alte credite/carduri de credit/overdraft pe care le ai la alte bănci, dacă este cazul;
  • Declaraţia pe propria răspundere autentificată, că la data solicitării creditului, nu deţii, în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia, nicio locuinţă, indiferent de modul sau momentul în care a fost dobândită, fie deţii în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia cel mult o locuinţă, dobândită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafaţă utilă mai mică de 50m²;
  • Documente specifice, ce diferă în funcţie de destinaţia creditului: cumpărare imobil, construire etc.;
  • Precontractul de vânzare-cumpărare a imobilului;
  • Actul de proprietate asupra imobilului ce face obiectul vânzării (copie);
  • Declaraţia pe proprie răspundere a vânzătorului, conform Legii 10/2001, că bunurile imobiliare respective nu sunt revendicate şi că nu există litigii în legătură cu acestea;
  • Extrase din documentaţia cadastrală (copie);
  • Certificat de eficienţă energetică.

Sursa: avocatnet.ro

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns