Aproape că nu mai au chip… aproape că nu mai au vârstă… aproape că nu mai sunt femei… nu mai au vise… nu mai au speranțe ! Nu se gândește nimeni la ele, nu le vede nimeni chipul. Trec neobservate prin mulțime. Ele sunt „femeile nimănui”.
Sufletele acestea nu mai sunt importante pentru nimeni. Se simt cumva norocoase că au un acoperiș deasupra capului şi că li se asigură hrană, în fiecare zi.
Vorbesc despre femeile de la centrele de adăpost din fiecare oraș mare.
Daca veți face gestul de a merge să le vizitați fie și cu o floare, de mâna cu fiica voastră, o veți învăța, printr-un simplu gest ce înseamnă să fii FEMEIE.
Av. Roxana Constantinescu
